
Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să plafoneze comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată. Această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali.
Astfel, comisioanele interbancare aplicate vor fi micșorate, în trei etape, timp de doi ani, de la valoarea de 1,6% și 2,5%, cât este acum, până la 0,5% – 0,6%.
Concomitent, BNM vrea să stimuleze competitivitatea pe piața cardurilor de plată, asigurând și transparența comisioanele aplicate de prestatorii de servicii de plată (PSP).
Hotărîre este publicată pe pagina web a BNM. Înainte de aprobare, decizia a fost consultată cu subiecții pieței de plăți și reprezentanții sectorului bancar. Astfel, a fost identificată soluția care să asigure continuitatea serviciilor, dar și scăderea treptată a tarifelor.
Documentul reprezintă un pas important în procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu cerințele UE – un angajament asumat de țara noastră pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1224 просмотры
Дата публикации:
26 Июнь /2023 13:33
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *