Новости

Care angajați din sfera bugetară ar putea beneficia de locuințe sociale

Noi categorii de angajații din sfera bugetară (domeniul medicinii, învățământului și asistenței sociale), al căror venit depășește venitul mediu pe economie, repartizați și angajați la muncă în localități, ar putea beneficia de locuințe sociale, în cazul disponibilității acestora.

 

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul modificărilor la Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe, care este propus pentru consultări publice, iar termenul-limită pentru prezentarea opiniilor și sugestiilor asupra documentului sunt acceptate până la 4 martie 2023.

 

Proiectul are drept scop asigurarea cu locuințe și a persoanelor/familiilor în care cel puțin unul dintre membrii acesteia este angajat al unei instituții bugetare sau activează în sfera serviciilor publice, pe lângă asigurarea cu locuințe a păturilor socialmente vulnerabile.

 

Conform notei de întemeiere a proiectului, modificarea va oferi autorităților publice locale din țară posibilitatea să asigure cu locuințe funcționarii publici din zonele critice, contribuind în acest mod și la dezvoltarea regiunilor.

 

În acest sens, Legea nr.75/2015 ar putea prevedea că locuinţa socială se va atribui în locaţiune persoanelor sau familiilor luate la evidenţă, al căror venit lunar pentru fiecare membru al familiei nu depăşeşte salariul mediu lunar pe economie (redacția în vigoare indică minimul de existenţă stabilit pe ţară) şi care vor întruni cumulativ condiţii obligatorii stabilite în art.10 din Legea prenotată.

 

O altă modificare ține de obligația titularului contractului de locațiune a locuinței sociale să comunice autorităților administrației publice locale, în termen de 30 de zile, orice modificare a venitului lunar constant al familiei acestuia, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului, iar în cazul în care venitul lunar s-a modificat, autoritatea va opera, în termen de 30 zile, modificarea chiriei.

 

De asemenea, contractul poate fi prelungit pe un nou termen de până la 5 ani, în cazul în care se mențin condițiile de obținere a locuinței sociale, fapt ce va fi demonstrat prin acte corespunzătoare. Lista documentelor prezentate pentru prelungirea contractului de locațiune va fi stabilită de Guvern, documentele urmând a fi prezentate la autoritatea abilitată cu cel puțin 2 luni înainte de expirarea valabilității contractului.

 

Proiectul mai prevede că, în cazul identificării prezentării datelor eronate sau neinformarea APL despre modificarea condițiilor care au servit la acordarea locuinței sociale, contractul de locațiune va fi reziliat.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

731 просмотры

Дата публикации:

27 Февраль /2023 07:58

Тематика:

Новости

Ключевые слова

sectorul bugetar | conract de locatiune | locuinte sociale

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon