Новости

Care consumatori nu vor putea fi deconectați de la energie în perioada rece a anului

 

Legea nr. 340 din 8 decembrie 2022 cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului a fost publicată în Monitorul Oficial din 27 decembrie curent și reglementează măsurile de protecție socială suplimentară pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată și ridicată, asigurând accesul acestora la resursele energetice în perioada rece a anului.

 

Astfel, se interzice în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023 deconectarea de către furnizori pentru neachitarea în termen a plății pentru serviciul locativ-comunal prestat gosposăriilor casnice cu grad de vulnerabilitate energetică foarte ridicată, dacă datoria scandentă a fost executată în cuantum de 50% din suma datorată pentru perioada curentă de facturare, iar în cazul gospodăriilor cu grad de vulnerabilitate energetică ridicată – la achitarea datoriei în cuantum de 60%.

 

 

Totodată, se va lua în calcul dacă suma cumulativă a datoriei acumulate în perioada rece a anului nu depășește suma de 5000 de lei în cazul serviciilor de furnizare a gazelor naturale și a energiei termice și suma de 1500 de lei – în cazul serviciului de furnizare a energiei electrice.

 

În același timp, măsurile nu vor fi aplicate în cazul acțiunilor de limitare, sistare și/ sau orice alt tip de întrerupere a prestării serviciului locativ-comunal necesare pentru înlăturarea avariilor, efectuarea lucrărilor de mentenanță și evitarea riscurilor pentru viața și sănătatea populației, precum și situațiile în care deconectarea se efectuează în baza cererii consumatorului casnic.

 

 

Legea a intrat în vigoare la data publicării și nu vizează consumatorii cu alte categorii de vulnerabilitate (medie sau joasă).

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

782 просмотры

Дата публикации:

28 Декабрь /2022 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

consumatori | energie electrica

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon