Новости
Cât a constituit deficitul balanței comerciale în primele 7 luni ale anului curent?
Deficitul balanței comerciale în perioada ianuarie-iulie 2023 a constituit 2664,3 mil., fiind cu 7,3% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din anul 2022, comunică Biroul Național de Statistică.
Astfel, în primele 7 luni ale anului curent, din țara noastră au fost exportate mărfuri în sumă de $2346,5 mil., comparativ cu perioada similară din anul 2022 exporturile fiind reduse cu 10,8%.
În perioada ianuarie-iulie 2023 exporturile de mărfuri autohtone au constituit $1582,6 mil., fiind în scădere cu 17,1% față de perioada similară din anul 2022. Totodată, reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice au ajuns la $ 763,9 mil. sau cu 6,0% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale) au deținut 14,1% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, benzine auto, autoturisme, nuci comune decojite, medicamente, ulei de floarea soarelui) – 18,5%.
Totodată, datele arată că exporturile de mărfuri destinate țărilor UE au constituit $1460,9 mil. (cu 8,0% mai puțin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), deținând o pondere de 62,3% în total exporturi, în creștere cu 2,0 puncte procentuale față de ianuarie-iulie 2022.
Astfel, principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (32,4% din total exporturi), Ucraina (16,9%, în creștere accentuată - cu 4,4 p.p față de ianuarie-iulie 2022), Italia (7,0%), Germania (5,3%), Federația Rusă și Cehia (câte 3,9%), Turcia (3,7%), Polonia (2,8%), Belarus (2,3%), Spania (1,8%), Bulgaria (1,5%), Statele Unite ale Americii (1,3%), Ungaria (1,2%).
Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-iulie 2023, au avut o valoare de $585,3 mil. (cu $ 68,1 mil. sau cu 13,2% mai mult în raport cu perioada similară din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 24,9% în total exporturi, în creștere cu 5,2 p.p, comparativ cu ianuarie-iulie 2022.
În această perioadă s-au redus exporturile de cereale și preparate pe bază de cereale (-41,5%), semințe și fructe oleaginoase (-49,5%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-39,4%), legume și fructe (-14,5%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-47,7%), produse chimice organice (-42,1%), vehicule rutiere (-13,2%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-9,1%), articole prelucrate din metal (-18,7%), încălțăminte (-16,3%), produse medicinale și farmaceutice (-11,9%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-18,4%), mobilă și părțile ei (-2,1%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-12,3%).
Totodată, s-au majorat exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+15,1%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+29,0%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (+9,8%), datorită creșterii livrărilor (reexporturilor) în Ucraina (+10,0%), energie electrică (de 4,8 ori), generată de sporirea livrărilor în Ucraina și România, articole din minerale nemetalice (+31,3%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (de 2,5 ori), mașini și aparate industriale cu aplicații generale, părți și piese detașate ale acestor mașini (+57,3%), materiale plastice sub forme primare (de 5,1 ori).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
765 просмотры
Дата публикации:
18 Сентябрь /2023 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
piata ue | export de mărfuri
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии