Фильтр поиски по категориям

În primele patru luni ale anului curent au fost acordate credite noi în valoare de 11,9 mld. lei, în creștere cu 24,8% comparativ cu perioada respectivă a anului trecut, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. În portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere (22,9%) revine creditelor direcționate în sectorul comerțului, urmate de cele pentru procurarea/construcția imobilului (18,1%). Circa 17,2% sunt destinate consumului, 8,2% – agriculturii, 7% – industriei alimentare etc. Conform datelor, cea mai mare creștere a fost înregistrată la creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului, volumul cărora s-a majorat față de aprilie 2020 cu 30,9%.
10 Июнь /2021 08:00
Pentru prima dată după evoluțiile negative generate de consecințele pandemiei, sectorul industrial a revenit, în trimestrul I al anului 2021, pe un trend ascendent, se spune în Raportul lunar privind evoluția social-economică publicat de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, în ianuarie-martie 2021 volumul producției industriale s-a majorat cu 3% comparativ cu perioada similară a anului 2020. Sectorul energetic a fost în creștere, însă industria prelucrătoare și cea extractivă rămân încă în descreștere, deși în luna martie și acestea au înregistrat evoluții pozitive.
09 Июнь /2021 08:01
Lista întreprinderilor industriei uşoare care prestează servicii pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, scutite de TVA cu drept de deducere, a fost completată cu încă 8 agenți economici. În Monitorul Oficial din 4 iunie curent a fost publicat Ordinul nr. 74 al Ministerului Economiei și Infrastructurii din 31 mai 2021 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010, prin care a fost aprobată lista inițială.
07 Июнь /2021 07:59
În anul 2020 în Republica Moldova erau înregistrați 2928 titulari de licență, iar din numărul total de licențe valabile 72% au fost eliberate pentru șapte genuri de activitate: cu metale preţioase – pentru 455 entități; de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice – 417; pentru activitate farmaceutică – 356; pentru unităţile de schimb valutar – 304. Totodată, 229 acte permisive au fost valabile pentru activitatea asociațiilor de economii și împrumut, 202 – pentru importul și comercializarea cu amănuntul a carburanților, iar 137 – pentru producţia alcoolică autohtonă.
19 Май /2021 07:58
Министерство экономики и инфраструктуры Республики Молдова опубликовало Приказ №59 от 28 апреля текущего года, в соответствии с которым еще девять предприятий легкой промышленности, работающих на давальческом сырье, получили освобождение от НДС с правом вычета. Так, в приложение к Приказу № 66/2010 внесены изменения, которые предусматривают расширение Перечня экономических субъектов-предприятий легкой промышленности и видов услуг, оказываемых ими на территории Молдовы заявителям таможенного режима переработки на таможенной территории, которые получили освобождение от НДС с правом вычета.
12 Май /2021 08:00
Datoria de stat administrată de Guvern, conform datelor de la sfârșitul lunii martie 2021, a atins nivelul de 70,9 mld. lei. Datoria internă, care deține ponderea 44,4% în valoarea totală a datoriei de stat, a însumat 31,5 mld. lei și s-a majorat cu 32,1% față de aceeași perioadă din anul precedent, iar datoria de stat externă, având o pondere de 55,6% în total, a atins 39,4 mld. lei, înregistrând o creștere cu 30,2%. Datele sunt reflectate în Raportul lunar privind evoluția social-economică a Republicii Moldova, făcut public de Ministerul Economiei și Infrastructurii. Majorarea nivelului de îndatorare a țării este rezultatul împrumuturilor interne și externe la care a recurs Guvernul țării în contextul pandemiei.
11 Май /2021 08:00
Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță inițierea procesului de elaborare a poziției de țară pentru comerțul cu bunuri, în contextul negocierilor pe marginea proiectului Acordului de comerț liber RM-EFTA. Recomandările/ propunerile părților interesate cu privire la accesul pe piețele din Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia pot fi expediate persoanei responsabile (daniela.tibuleac@mei.gov.md) până la data de 4 mai 2021. Amintim, prima rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și statele membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA) s-a încheiat pe 25 martie curent, discuțiile fiind axate pe prevederile legale și instituționale, comerțul cu bunuri și servicii, facilitarea comerțului și cooperarea vamală,
28 Апрель /2021 07:59