Новости

Categoriile contribuabililor obligați de a utiliza e-factura, extinse

Pasibili a fi incluși în lista agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronica (e-factura) la efectuarea livrării impozabile pe teritoriul ţării au devenit și agenții economici care în ultimele 6 luni au fost monitorizați prin prisma postului fiscal și, la momentul selectării pentru a fi incluși în listă, posturile fiscale nu mai funcționează, cât și cei ai căror fondatori/conducători au deținut funcții de fondator/conducător la contribuabilii la care a fost inițiată procedura de insolvabilitate pe parcursul ultimelor 12 luni până la data intentării.
 
Serviciul Fiscal de Stat a aprobat Ordinul nr.285 din 8 iunie curent cu privire la modificarea Instrucțiunii privind modul de determinare și aprobare a listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura), aprobată prin Ordinul SFS nr. 645/2018. Documentul prevede suplinirea criteriilor de selectare a agenților economici (pct. 2 din Instrucțiune) cu încă două categorii de contribuabili, suplimentar la cele 8 stabilite anterior.
 
Totodată, pct. 3 din Instrucțiune ce reglementează modalitatea de selectare și aprobare a Listei agenților economici obligați de a utiliza e-factura va fi completat cu prevederea conform căreia selectarea contribuabililor pentru includere în Listă se va efectua semestrial, către 31 august și 28 februarie a anului de gestiune.
 
Amintim, Instrucțiunea prevede expres că contribuabilul va fi notificat prin intermediul mesajului remis la poșta electronică despre includerea în Listă. În termen de 3 zile calendaristice din data aprobării și publicării Listei, contribuabilul este obligat de a utiliza exclusiv doar facturi fiscale electronice pentru tranzacțiile documentate. În cazul în care adresa electronică disponibilă a contribuabilului este incorectă sau inactivă, publicarea ordinului pe pagina oficială a SFS se va considera ca fiind și informarea agentului economic. Odată inclus în Listă, contribuabilul poate fi exclus din ea la cererea motivată a acestuia sau la inițiativa SFS, în cazul în care se stabilește că agentul economic nu mai corespunde criteriilor stabilite de Instrucțiune.
 
Prevederile documentului vor fi puse în aplicare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial. Amintim, la momentul de față în Listă sunt incluși 63 de agenți economici.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова

774 просмотры

Дата публикации:

10 Июнь /2022 10:20

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon