
Amintim, conform Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale, pentru a deveni beneficiari ai mecanismului de desemnare procentuală, solicitanții depun la Agenția Servicii Publice o cerere de înregistrare în Lista beneficiarilor desemnării procentuale (în scris sau în format electronic) în perioada 1 septembrie – 30 septembrie a fiecărui an, pentru a beneficia de mecanismul de desemnare procentuală pentru anul următor.
Cererea se depune în forma și în modul stabilite de Agenție, în care se indică: denumirea asociaţiei obşteşti, a fundaţiei, a instituţiei private, a cultului religios şi a părţilor componente ale acestuia; data înregistrării; numărul de identificare de stat; datele de contact (număr de telefon, e-mail şi adresa juridică); activităţile implementate; datele bancare la care vor fi transferate sumele de desemnare procentuală, cu anexarea extrasului privind deschiderea contului în instituția financiară în monedă națională și declaraţia pe proprie răspundere că nu a susţinut şi, pe perioada valorificării surselor obţinute în urma desemnării procentuale, nu va susţine activitatea unui partid politic, a unei organizaţii social-politice sau a unui candidat la alegeri, în sensul Codului electoral.
Mai multe detalii aici. Totodată, amintim că din 1 iulie curent, pilotarea se efectuează în cadrul Agenției de Guvernare Electronică.
SI „e-AEO” reprezintă un sistem informațional de evidență, gestiune și trasabilitate pentru solicitanții și titularii AEO, precum și pentru autoritatea vamală, având ca scop optimizarea și automatizarea procedurilor associate consultării, solicitării, examinării, auditării, emiterii, reevaluării și altor acțiuni relevante Programului. Mai multe detalii aici.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
2062 просмотры
Дата публикации:
01 Сентябрь /2023 08:00
Catalogul tematic
Новости
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *