
Conform Legii nr. 350/2023 privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, auditorul de siguranță rutieră trebuie să urmeze un program de formare profesională inițială, la finalizarea căruia i se eliberează un certificat de competență profesională. După eliberarea certificatului respectiv, auditorul de siguranță rutieră participă, cel puțin o dată la 5 ani, la cursuri de formare continuă.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul procedurii privind certificarea auditorilor de siguranță rutieră și îl propune pentru consultări publice până la data de 28 octombrie curent. În primul rând, documentul prevede că Agenția Națională Transport Auto, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a procedurii, va aproba modelul certificatului de competență profesională al auditorului de siguranță rutieră.
Programul de formare se elaborează de către prestatorul de formare în baza competențelor profesionale necesare auditorului de siguranță rutieră și se coordonează cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și cu Ministerul Educației și Cercetării. Programul de formare are un volum de cel puțin 150 de ore/5 credite de studii, din care minimum 40% sunt destinate activităților practice, care includ în mod obligatoriu cel puțin o vizită în teren și analiza de studii de caz reale. Programul de formare a auditorilor se finalizează cu o evaluare finală, care cuprinde un test-grilă scris și o probă practică ce constă în analiza unui studiu de caz și în elaborarea și prezentarea unui raport de audit de siguranță rutieră și a unui raport de inspecție de siguranță rutieră. Evaluarea finală se desfășoară în fața unei comisii de evaluare, constituită din cel puțin trei membri, dintre care cel puțin un specialist extern care nu a participat la realizarea Programului de formare.
Persoanelor care au promovat evaluarea finală li se eliberează un certificat de competență profesională valabil pentru o perioadă de 5 ani, ce cuprinde datele de identificare ale titularului și ale certificatului, termenul de valabilitate, mențiunea privind rezerva revocării, precum și un element de verificare (cod QR sau adresă web) care permite verificarea înscrierii titularului în Registru. Certificatul se eliberează în format electronic, semnat cu semnătură electronică calificată, iar la cererea titularului se eliberează și pe suport de hârtie.
Conform procedurii, înainte de expirarea valabilității certificatului de competență profesională, dar nu mai devreme de 6 luni înainte de expirarea acestuia, auditorul de siguranță rutieră va fi obligat să participe la cursuri de formare profesională continuă, cu un volum total de cel puțin 16 ore, organizate în cadrul programelor de formare profesională continuă de către prestatorii de formare.
Activitatea membrilor comisiilor de evaluare, de soluționare a contestațiilor și a Comisiei, reprezentanți ai autorităților publice, se desfășoară în cadrul atribuțiilor de serviciu și nu generează costuri suplimentare, iar costurile evaluării finale sunt suportate de prestatorii de formare.
Precizăm că Legea nr. 350/2023 privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere transpune Directiva 2008/96/CE și instituie instrumentele de gestionare a siguranței infrastructurii rutiere: evaluarea impactului asupra siguranței rutiere, auditul de siguranță rutieră, inspecțiile de siguranță rutieră și evaluarea siguranței rutiere la nivelul rețelei.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
415 просмотры
Дата публикации:
20 Октябрь /2026 07:45
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
certificatul de competență profesională | formarea profesionala
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *