Монитор ГНС

Certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17) poate fi obținut în mod electronic

Serviciul Fiscal de Stat, în contextul simplificării și eficientizării interacțiunii cu contribuabilii, informează despre posibilitatea solicitării și recepționării Certificatului de rezidență (Forma 1-DTA17) prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Cabinetului personal al contribuabilului”, disponibil pe pagina-web www.sfs.md.

 

În context, Serviciul Fiscal de Stat a dezvoltat modulul „Certificatul de rezidență” în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”, acesta fiind lansat în exploatare industrială.

 

Astfel, contribuabilul are posibilitatea de a depune „Cererea de eliberare a certificatului de rezidență (Forma CCR17)” accesând SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”, compartimentul „Servicii persoană fizică” sau „Servicii persoană juridică”, modulul „Certificatul de rezidență”. Rezultatul examinării cerereii este expediat automat de sistem la adresa de e-mail indicată în aceasta.

 

Ghid video de utilizare a modulului - https://youtu.be/fm_2Jwmore0

 

Certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17) eliberat prin intermediul SIA „Cabinetului personal al contribuabilului” conține un cod QR generat automat. Astfel, pentru verificarea autenticității certificatelor se va scana codul QR disponibil în certificat.  Certificatul poate fi descărcat din cadrul sistemului menționat, meniul „Certificat de rezidență”, compartimentul „Cereri executate”.  La scanarea codului QR, elementele de identificare automată vor conţine date despre contribuabil (iniţialele numelui şi a prenumelui), numărul şi data eliberării certificatului, perioada şi ţara pentru care a fost eliberat.

 

Concomitent, SFS informează că Formele nominalizate pot fi depuse/ ridicate de către reprezentantul contribuabilului, cu anexarea obligatorie a documentului care atestă împuternicirile acestuia, conform art.244 din Codul fiscal.

 

Autoritatea fiscală precizează că modul de atestare şi confirmare a rezidenței Republicii Moldova în scopul beneficierii de prevederile convențiilor (acordurilor) pentru evitarea dublei impuneri încheiate între Republica Moldova şi alte state se stabilește de Ministerul Finanțelor (art.793 alin.(9) din Codul fiscal).

 

În vederea executării prevederilor art.793 din Codul fiscal, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.50/2017 a fost aprobat, inclusiv, formularul-tip ce atestă rezidența „Certificatul de rezidență (Forma 1-DTA17)”.

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба

655 просмотры

Дата публикации:

20 Февраль /2024 08:00

Catalogul tematic

Налоговые новости | Права и обязанности налогоплательщика

Ключевые слова

rezident | contribuabili | serviciul fiscal de stat

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon