
Joi, 30 aprilie curent, a intrat în vigoare Legea nr. 54 din 9 aprilie 2026 în temeiul Codul fiscal este completat cu un șir de prevederi care reglementează atribuirea codului fiscal comercianților independenți, aplicarea cărora va asigura protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor ce practică activitate independentă.
Astfel, lit. a) pct. 28) al art. 5 din CF este completată cu textul conform căruia, se consideră cod fiscal şi nu necesită atribuire în modul prevăzut de CF numărul de identificare de stat atribuit de entitatea abilitată cu dreptul de înregistrare de stat şi indicat în decizia de înregistrare a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali supuși înregistrării de stat, conform prevederilor Legii nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali, precum și numărul de identificare de stat atribuit persoanei fizice rezidente care desfășoară activități în domeniul comerțului (comerciantul independent).
Totodată, în temeiul Legii nr. 54/2026, alin. (3) al art. 6913 din CF este completat cu prevederea care stabilește că, subiecții impunerii au dreptul să desfășoare activități independente în domeniul comerțului, conform prezentului capitol (cap. 102), doar dacă vor fi înregistrați la Serviciul Fiscal de Stat până la data de 1 iulie 2026.
De menționat că, capitolul menționat supra reglementează regimul fiscal al persoanelor fizice ce desfășoară activități independente care se aplică numai activităților independente desfășurate în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor).
Legea intrată în vigoare stabilește că, Serviciul Fiscal de Stat, în comun cu Agenția Servicii Publice, va asigura mecanismul de transmitere a informației aferente persoanelor fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului (comercianților independenți), înregistrate la SFS până la data de 1 iulie 2026, în vederea luării în evidență de către ASP în Registrul de stat al unităților de drept și atribuirii, din oficiu, a numărului de identificare de stat (IDNO) până la data de 10 iulie 2026.
Conform Legii nr. 54/2026, după recepționarea de către SFS a numărului de identificare de stat (IDNO) al comerciantului independent, autoritatea fiscală va remite acestuia confirmarea privind luarea în evidență fiscală în calitate de comerciant independent.
Comercianții independenți, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, sunt în drept să reînregistreze echipamentele de casă și control în baza numărului de identificare de stat (IDNO) atribuit.
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
472 просмотры
Дата публикации:
04 Май /2026 07:45
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
comercianti | SFS | IDNO
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *