Новости

Conducerea Ministerului Finanțelor, la dialog cu jurnaliștii

Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu împreună cu echipa de management de la Minister, au avut o întrevedere cu jurnaliști de la diverse instituții media din țară, în cadrul unui Clubul de presă.

 

În principal, discucțiile s-au axat pe cele patru documente bugetare, ce urmează a fi adoptate în curând, și anume: proiectul politicii fiscale pentru anul 2024, proiectul privind rectificarea bugetului de stat pentru anul 2023, raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2022 și Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (CBTM) 2024-2026.

 

Respectiv, întrebările din partea jurnaliștilor au vizat măsurile de politică fiscală și vamală, planificarea și executarea bugetului, dar și rectificarea acestuia.

 

Ministra Veronica Sirețeanu a menționat: „Publicațiile mass-media au un impact considerabil asupra perceperii informației de către cetățeni, în special atunci când vorbim despre cum se folosesc banii publici, iar transparența în ceea ce privește raportarea, monitorizarea și executarea în termen, conform calendarului bugetar, reprezintă o prioritate pe agenda ministerului”.

 

Totodată, ministra Sirețeanu a apreciat suportul jurnaliștilor privind inițiativele acestora de informare a cetățenilor referitor la scopul și obiectivele setate de minister. În același timp, a accentuat importanța sprijinului lor în procesul de furnizarea a datelor corecte și transparente, dar și în elaborarea unor materiale care vizează societatea. 

 

De asemenea, un subiect de interes sporit pentru reprezentanții mass-media a fost faptul că Ministerul Finanțelor a reînceput emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație, și respectiv, admiterea tranzacționării la Bursa de Valori a Moldovei a VMS cu termen lung de circulație.

 

De menționat că, Clubul de presă este o măsură petrecută în contextul activităților de educație financiară organizate trimestrial de către Ministerul Finanțelor.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство финансов Республики Молдова | Государственная Налоговая Служба

807 просмотры

Дата публикации:

31 Май /2023 09:15

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

jurnaliști | dialog

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon