Новости

Consultări publice: procedura de control al comerțului cu mărfuri strategice

Stabilirea unor proceduri eficiente de control și de autorizare a comerțului cu mărfuri strategice; instituirea controlului asupra noilor tendințe în comerțul cu această categorie de mărfuri (asistența tehnică, servicii de intermediere, transportarea, transbordarea); introducerea autorizațiilor globale și generale naționale la operațiunile de export; instituirea controlului asupra produselor de supraveghere cibernetică, produse software și tehnologii - sunt obiectivele specifice urmărite prin crearea e la Sistemului național de control al comerțului cu mărfuri strategice în RM.

 

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Agenția Servicii Publice au înaintat pentru consultări publice proiectul hotărârii Guvernului în temeiul căruia se propune aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei naționale de control al comerțului cu mărfuri strategice; Regulamentul privind procedura de control al comerțului cu mărfuri strategice; listele de mărfuri strategice supuse controlului; modelele autorizațiilor și a actelor conexe pentru comerţul cu mărfuri strategice; ghidul privind implementarea programului intern de conformitate, elaborate în temeiul prevederilor Legii nr. 213/2024.

 

Conform proiectului, Comisia națională de control al comerțului cu mărfuri strategice va fi organul permanent al Guvernului, în componența căreia vor fi desemnați ministrul dezvoltării economice și digitalizării, șeful al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale; șeful al Secției autorizare și certificare din cadrul ASP; secretarul de stat/secretarul general adjunct al MAI; șeful Direcției generale din cadrul SIS; șeful adjunct al Departamentului venituri și control vamal din cadrul Serviciului Vamal; secretarul de stat al MAE; directorul adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

 

Actul normativ presupune introducerea a trei tipuri de autorizații precum: individuală, globală și autorizație generală națională, care vor fi disponibile pentru agenții economici în dependență de comerțul cu mărfuri strategice pe care îl desfășoară. Totodată, proiectul va reglementa regimul de autorizație a operațiunilor clasice precum importul, exportul și tranzitul a mărfurilor strategice, dar și operațiunilor noi precum asistența tehnică, servicii de intermediere, transbordare și transportare, precum și eliberarea actelor conexe, certificatului internațional de import, certificatului utilizatorul final, certificatului de verificare a livrării și notificare.

 

Prevederile actului normativ vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2025, concomitent cu punerea în aplicare a Legii nr. 213/2024 privind controlul comerțului cu mărfuri strategice.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

275 просмотры

Дата публикации:

07 Октябрь /2024 08:00

Catalogul tematic

Новости | Государственный контроль

Ключевые слова

marfuri procurate | consultari publice | activitate de control

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon