Монитор ГНС

Contribuabili care comercializează articole din metale prețioase, monitorizați de SFS

Serviciul Fiscal de Stat a efectuat controale fiscale prin metoda verificării operative, în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024,  la 25 agenți economici care comercializează articole din metale prețioase.

 

Acțiunea a avut scopul de monitorizare a activității contribuabililor în vederea respectării eliberării bonurilor fiscale la decontările cu numerar, declarării tuturor veniturilor și comercializării în baza licenței a articolelor din metale prețioase care sunt imprimate cu emblema producătorului (semnul nominal) şi imprimate cu marcajul de stat,  aplicat  de I.P. Camera  de Stat pentru Supravegherea Marcării.

 

Astfel, urmare a monitorizării activităților contribuabililor au fost constatate abateri în partea ce ține lipsa marcajului de stat sau marcarea neconformă (marcaj fals) a articolelor din metale prețioase, iar în consecință au fost ridicate 7,85 kg de articole confecționate din astfel de metale.

 

Autoritatea fiscală supraveghează continuu asupra respectării prevederilor legislației în vigoare de către contribuabili, atât prin activități de informare și consultanță, cât și prin efectuarea măsurilor de control.

 

În context, Serviciul Fiscal de Stat recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze benevol la respectarea întocmai a legislației fiscale, întru evitarea acțiunilor de conformare forțată.

 

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

205 просмотры

Дата публикации:

23 Май /2024 08:40

Catalogul tematic

Права и обязанности налогоплательщика | Налоговые новости

Ключевые слова

activitatea de comerţ | contribuabil | metale preţioase

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon