Новости

Controale 2026: control ulterior efectuat prin audit postvămuire

Serviciul Vamal a publicat Planul de control pentru anul 2026 a subdiviziunilor de control ulterior efectuat prin audit postvămuire. Conform documentului, pe parcursul anului curent autoritatea va efectua 65 de controale.

 

Precizăm, controlul ulterior reprezintă o formă de efectuare a controlului vamal care constă în verificarea informaţiilor care figurează în declaraţia vamală şi în documentele însoţitoare, a existenţei şi autenticităţii documentelor prevăzute pentru derularea unui regim vamal, examinarea contabilităţii şi a tuturor documentelor sub orice formă, inclusiv computerizată, a mijloacelor de transport, a spaţiilor de depozitare, respectiv a mărfurilor în cazul în care acestea mai pot fi identificate. La rândul său, auditul postvămuire este una dintre formele controlului vamal ulterior, care are drept scop verificarea respectării legislaţiei în vigoare de către persoanele stabilite în Republica Moldova la momentul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a Republicii Moldova şi plasării acestora sub o destinaţie vamală. Auditului postvămuire pot fi supuse persoanele implicate direct sau indirect, cu titlu profesional, în operaţiunile supuse auditului postvămuire sau persoanele care dispun de documentele şi datele respective din motive profesionale. Controlul vamal ulterior prin auditul postvămuire al persoanelor care practică activitate de întreprinzător se înregistrează, se supraveghează și se raportează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Таможенная Служба Республики Молдова

601 просмотры

Дата публикации:

12 Январь /2026 08:00

Catalogul tematic

Aудит | Государственный контроль

Ключевые слова

Audit | control de stat | Codul vamal

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon