Новости

Decizie a CSE: Companiile își vor putea distribui dividendele exclusiv prin transfer bancar

 Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri de evaziune fiscală și finanțarea unor activități ilicite.
 

S-a decis completarea Dispoziției CSE nr. 45 din 31 octombrie 2022 cu noi prevederi.

 

Respectiv, a fost introdus plafonul minim de 10 mii lei lunar pentru interdicția efectuării tranzacțiilor în numerar de către persoanele care se regăsesc pe listele de sancțiuni și persoanele afiliate acestora. Totodată, a fost actualizată lista sancțiunilor aplicabile entităților raportoare în cazul încălcării regimului de sancțiuni. Astfel, în cazurile depistate ar urma să fie aplicate sancțiunile prevăzute de legislația sectorială corespunzătoare acestora. 

 


Membrii CSE au aprobat sistarea activității centrului provizoriu de gestionare a refugiaților de la Calarașovca, raionul Ocnița, acolo unde au fost cazate, pe parcursul ultimului an, 2162 de persoane.

 

De asemenea, s-a convenit alocarea a 2639,8 mii de lei pentru cele 53 de centre de refugiați care activează în prezent. Potrivit ministrului muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, s-a decis sistarea activității centrelor de gestionare a refugiaților, care vor avea un număr de beneficiari mai mic decât 20% din capacitatea lor, pe parcursul a 20 de zile calendaristice. 

 

 

Decizia poate fi consultată aici

 

 

Учреждения:

Правительство Республики Молдова | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1717 просмотры

Дата публикации:

20 Июль /2023 09:13

Тематика:

Новости

Ключевые слова

transfer bancar | Dividende

2 комментарии

OCEAN FISH S.R.L.

24 Июль /2023 10:17

Care sunt contraventiile pentru incalcarea modului de achitare a dividendelor?

LARSAN-NOR S.R.L.

20 Июль /2023 09:57

Aceasta decizie va fi valabila numai pentru perioada de situatii exceptionale, sau pe toate perioadele?

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon