Новости

Deficiențele din practică legate de impunerea taxei de stat vor fi eliminate

Parlamentul, în cadrul ultimei ședințe plenare, a aprobat în prima lectură proiectul modificărilor la Legea taxei de stat nr.213/2023 (anexa nr.1, anexa nr.2), elaborate în scopul eliminării deficienților din practică legate de impunerea taxei de stat.

 

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor propuse, pentru cererile cu caracter patrimonial  depuse în cadrul proceselor de insolvabilitate, se vor impune unele excepții pentru cererile de admitere a creanțelor depuse de creditorii a căror creanță este întemeiată pe o hotărâre judecătorească sau pe hotărâri arbitrale irevocabile sau pe titluri executorii, inclusiv cererile de admitere a creanțelor depuse de creditori a căror creanță este obiect de examinare în cadrul unui litigiu judiciar pendinte pentru a fi evitată dubla taxare.

 

Totodată, se va aduce claritate în ceea ce privește cererile de partaj și din valoarea a căror bunuri se impune taxă de stat. Se prevede și eliminarea incertitudinilor cu referire la cererile de chemare în judecată în acțiunile cu caracter nepatrimonial și instituirea clară a scutirii de la plata taxei de stat în contenciosul administrativ.

 

Proiectul propune instituirea scutirilor de la taxa de stat pentru radierea din evidența la domiciliu. În plus, se consideră necesară scutirea de taxa de stat și de taxă de timbru pentru minori în toate cauzele de apărare a drepturilor acestora.

 

La fel, se vor scuti de taxa de stat și de taxă de timbru executorii judecătorești și organele fiscale indiferent de calitatea lor procesuală.

 

Conform proiectului aprobat în prima lectură, ținând cont de importanța modificărilor propuse, noile prevederi urmează a fi puse în aplicare din data publicării în Monitorul oficial.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

349 просмотры

Дата публикации:

04 Март /2024 08:00

Тематика:

Налоговые новости | государственная пошлина

Ключевые слова

modificarea legislatiei | parlament | taxa de stat | achitarea taxelor

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon