
Новости
3,5 milioane de dolari, disponibili pentru investiții în eficienţă energetică
În primul rând, ne dorim să încurajăm populația și antreprenorii mici, în special cei din zonele rurale, de a utiliza mai eficient energia. În al doilea rând, ne dorim să susținem piața financiară moldovenească pe calea investițiilor în mijloace de sporire a eficienței energetice și nu în ultimul rând, obiectivul nostru este de a ajuta Republica Moldova să-și sporească securitatea energetică, a menționat ea.Investițiile în eficiență energetică înseamnă competitivitate La rândul său, Vice-ministrul Economiei, Tudor Copaci a declarat că țara noastră dispune de un potențial enorm de a atrage investiții în acest sector, iar odată cu micșorarea facturilor la energie, întreprinderile mici și mijlocii vor deveni mai competitive atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Precizăm că „Prime Capital” este o companie financiară, non-bancară, cu capital străin, specializată în oferirea împrumuturilor ipotecare, precum şi oferirea împrumuturilor pentru dezvoltarea afacerilor. Aceasta activează din anul 2006, acordând în acest răstimp peste 80 mil. dolari.
via www.eco.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
1794 просмотры
Дата публикации:
25 Июнь /2014 11:50
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
Eficiență Energetică | investiţii | credit
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии