Новости

Abolirea „secretului offshore”

Proiectul de lege ce prevede abolirea „secretului offshore” a fost examinat în cadrul ședinței comisiei economie, buget și finanțe și aprobat pentru a fi prezentat în lectura a doua, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din săptămâna curentă.
 
Astfel, în Registrul de Stat al persoanelor juridice și în Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali ar putea fi incluse informații privind numele, prenumele și IDNP-ul, precum și adresa domiciliului, numărul de telefon și alte date relevante ale beneficiarilor efectivi ce dețin/controlează în ultimă instanță o persoană fizică/juridică sau beneficiar al unei societăți de investiții sau administrator al societății de investiții ori persoană în al cărei nume se desfășoară o activitate/se realizează o tranzacție sau deține, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau de control asupra a cel puțin 25% din acțiuni sau din dreptul de vot al persoanei juridice sau asupra bunurilor aflate în administrare fiduciară.
 
Potrivit autorilor, proiectul va asigura o transparență maximă a societăților comerciale de pe teritoriul Republicii Moldova prin crearea unor precondiții ca lista beneficiarilor efectivi a tuturor companiilor cu fonduri în jurisdicții netransparente să fie publică. De asemenea, autorii consideră că principalul impact al implementării acestui proiect va fi eliminarea corupției, crimelor financiare și evaziunii fiscale.
 
Responsabilă de implementarea acestui mecanism va fi Agenția Servicii Publice, care va asigura și vizualizarea publică a informației cu privire la beneficiarii efectivi din Registru în toate resursele și platformele existente de publicare a datelor deschise despre companii.
 
Portivit informației incluse în nota proiectului, în perioada anilor 2017-2021 în țara noastră ar fi intrat circa 12,7 mld. lei din jurisdicții cu risc sporit, iar înapoi către acestea au fost transferate 198 mil. lei.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

768 просмотры

Дата публикации:

28 Октябрь /2021 07:58

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

off-shore | proiect de lege | parlamentul RM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon