Новости

Activitatea de licențiere în anul 2020

În anul 2020 în Republica Moldova erau înregistrați 2928 titulari de licență, iar din numărul total de licențe valabile 72% au fost eliberate pentru șapte genuri de activitate: cu metale preţioase –  pentru 455 entități; de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio şi/sau serviciilor de comunicaţii electronice – 417; pentru activitate farmaceutică – 356; pentru unităţile de schimb valutar – 304. Totodată, 229 acte permisive au fost valabile pentru activitatea asociațiilor de economii și împrumut, 202 – pentru importul și comercializarea cu amănuntul a carburanților, iar 137 – pentru producţia alcoolică autohtonă.
 

Potrivit Raportului ce vizează implementarea Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător pentru anul 2020 de către autorităţile de licenţiere (autor – Ministerul Economiei și Infrastructurii), în anul precedent numărul titularilor de licență a fost în diminuare față de anul 2019 cu 4,6%.

 

Amintim că, în momentul de față, doar șapte autorități1 exercită atribuții de reglementare a activității de întreprinzător prin licențiere, inclusiv de suspendare/retragere a actului permisiv respective în cazul nerespectării cerințelor stabilite la eliberarea licenței. Astfel, pe parcursul anului precedent în urma controalelor efectuate au fost depistate încălcări admise de titularii de licenţă, fiind emise 182 prescripţii de înlăturare a devierilor, 311 licențe au fost suspendate, iar 103 – retrase.

 

Nivelul colectării taxei pentru eliberarea/prelungirea şi reperfectarea licenţelor, în perioada raportată a depășit 53,16 mil. lei, ponderea predominantă revenind ANRE – 60,7 % și ASP – 36,8 %.

__________________________________________

1 Agenția Servicii Publice (ASP);

Banca Naţională a Moldovei (BNM);

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF);

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE);

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI);

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA);

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM).

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Министерство экономики

1412 просмотры

Дата публикации:

19 Май /2021 07:58

Catalogul tematic

Новости | Лицензия

Ключевые слова

licentiere | activitate de intreprinzator | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon