Новости
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2014
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2014
1
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-iulie 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-iulie 2013 a constituit 104,2%. În luna iulie 2014 faţă de iulie 2013 acest indice a marcat 103,2%.
Industria extractivă în ianuarie-iulie 2014 comparativ cu ianuarie-iulie 2013 a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 2,8%.
Industria prelucrătoare în ianuarie-iulie 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013 a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 6,5%, ceea ce a determinat majorarea indicelui general de producţie pe ţară cu 5,1%.
În ianuarie-iulie 2014 faţă de ianuarie-iulie 2013 industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creştere a volumului de producţie cu 14,4% (ceea ce a generat creşterea indicelui general pe total industrie cu 2,8%). Volumul producţiei a crescut în special la activităţile: fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale – de 3,9 ori (motivînd creşterea indicelui general cu 1,0%); producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne – cu 21,6% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,9%); fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase – cu 8,5% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,1%); fabricarea produselor lactate – cu 7,5% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,3%); prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor – cu 2,9% (motivînd creşterea pe total industrie – cu 0,1%).
În acelaşi timp s-au înregistrat reduceri ale volumului de producţie la următoarele activităţi ale industriei alimentare: fabricarea vinurilor din struguri – cu 27,4% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 1,1%); distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice – cu 24,7% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,6%); fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi produse din amidon – cu 14,1% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,1%), fabricarea pîinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie – cu 1,7% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,1%), etc.
În ianuarie-iulie 2014 faţă de ianuarie-iulie 2013 s-au înregistrat creşteri şi la alte activităţi ale industriei prelucrătoare, cum ar fi: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice – cu 36,9%; prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi pluta, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite – cu 35,3%; fabricarea substanţelor şi a produselor chimice – cu 35,0%; fabricarea produselor textile – cu 24,9%; fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 18,0%; industria metalurgică – cu 10,9%; fabricarea de mobilă – cu 6,0%, etc.
Totodată, în perioada de referinţă au avut loc reduceri ale volumului de producţie faţă de ianuarie-iulie 2013 la activităţile: fabricarea produselor de tutun – cu 36,3% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,5%); fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice – cu 19,5% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,4%); fabricarea echipamentelor electrice – cu 16,9% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 1,0%); tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor – cu 1,4%, etc.
În ianuarie-iulie 2014 faţă de ianuarie-iulie 2013 sectorul energetic a înregistrat descreşterea volumului producţiei cu 4,3% (motivînd descreşterea indicelui general de producţie cu 0,7%). Reducerea nivelului producţiei în sectorul energetic a fost cauzată în mare parte de descreşterea producţiei în activitatea de furnizare de abur şi aer condiţionat – cu 8,6% şi în producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice −cu 2,8%.
Indicii producţiei industriale pe principalele tipuri
de activităţi în ianuarie-iulie 2014
În profil pe regiuni de dezvoltare indicele producţiei industriale în ianuarie-iulie 2014 faţă de ianuarie-iulie 2013 a evoluat în felul următor: pentru municipiul Chişinău a constituit 97,8%, regiunea Nord −135,8%, regiunea Centru – 109,5%, regiunea Sud – 86,2% şi UTA Găgăuzia – 97,9%.
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.
PRECIZĂRI METODOLOGICE:
Începând cu luna ianuarie 2014 este implementată în practică versiunea noua a Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM Rev.2), armonizat integral cu Nomenclatorul de Activităţi Economice din Comunitatea Europeană (NACE Rev.2). Clasificatorul nou diferă esenţial de versiunea precedenta (CAEM Rev.1).
Începînd cu ianuarie 2011 indicele producţiei industriale este elaborat în conformitate cu noua metodologie de calcul (metadatele pot fi accesate pe adresa Metod_IPI.pdf
Începînd cu ianuarie 2013 în calitate de ponderi pentru calculul indecelui producţiei industriale se utilizează şi valoarea adăugată la nivel de clasă CAEM a genului de activitate.
Indicii Producţiei Industriale la nivel teritorial sunt calculaţi pe cercul de întreprinderi reprezentativ la nivel de fiecare unitate administrativ-teritorială şi regiune de dezvoltare după o metodologie bazată pe însumarea valorilor producţiei aferente teritoriului (regiunii de dezvoltare) respectiv, deflatate cu indicele preţurilor producţiei industriale.
Indicele este provizoriu; poate fi rectificat în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi.
1343 просмотры
Дата публикации:
12 Сентябрь /2014 13:11
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
industrie | Biroul Național de Statistică
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии