Новости

Agricultura ecologică din Moldova, tot mai practicată. Subvenţiile sunt însă limitate

Agricultura ecologică obţine tot mai mult teren în ţara noastră şi contribuie în mod semnificativ la exporturile agricole ale Republicii Moldova. Astfel, exporturile produselor ecologice reprezintă în prezent peste 11% din întreg volumul exporturilor, arată datele "Studiului naţional privind agricultura ecologică şi înverzirea agriculturii convenţionale", prezentat astăzi în cadrul unei mese rotunde organizate de Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului şi PNUD. Potrivit cercetării, subvenţiile pentru agricultura ecologică sunt însă limitate. În ultimii ani, acestea nu au depăşit 0,7% din totalul subvenţiilor din agricultură. Prezenți la eveniment, ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a accentuat importanța pe care o acordă identificării soluțiilor economice durabile în agricultură și alte sectoare ale economiei. „Moldova are un potențial foarte mare pentru dezvoltarea agriculturii organice, iar piața europeană nu este asigurată cu produse organice nici la 50%. Sunt convins că, prin eforturi comune și folosind toate instrumentele pe care le avem la dispoziție, vom reuși să valorificăm oportunitatea de a cuceri piața europeană de 500 de milioane de consumatori”, a declarat Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare. În cadrul mesei rotunde, au fost propuse mai multe opţiuni de perfecţionare a mecanismelor financiare existente şi a sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru promovarea agriculturii verzi în Moldova. Printre ele se numără abordarea ecosistemică în prelucrarea terenurilor agricole, școlarizarea fermierilor, stimularea trecerii terenurilor la agricultură ecologică și subvenționarea sporită a producătorilor agricoli ecologici. Studiul a fost realizat de organizaţia neguvernamentală "Alternative Internaţionale de Dezvoltare" şi o echipă de experţi locali şi internaţionali.

via /www.realitatea.md

1962 просмотры

Дата публикации:

20 Август /2014 10:39

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

agricultura | produse ecologice | Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon