Новости

APCSP: controlul de stat bazat pe încrederea consumatorilor

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a recepționat în anul curent peste 1200 de petiții, ceea ce demonstrează că încă mai avem de lucru la respectarea prevederilor legislației în domeniul protecției consumatorilor, precum şi la controlul de stat privind corespunderea produselor şi a serviciilor plasate pe piață, dar și că cetățenii sunt activi și au încredere în atribuțiile Agenției. Din cele 1212 petiții înregistrate în perioada de referință, APCSP a examinat 766 dintre ele, 303 au fost readresate, conform competențelor, altor autorități, iar 143 petiții sunt în examinare. În rezultatul examinării petițiilor, în 136 cazuri consumatorilor le-a fost restituită contravaloarea bunurilor achiziționate, în sumă de 961,9 mii lei. Măsuri juridice au fost aplicate la examinarea a 45 petiții din totalul celor examinate, fiind aplicate amenzi în sumă totală de 176,75 mii lei. Cele mai frecvente cazuri cu care se adresează cetățenii la APCSP sunt: • servicii prestate neconform – 394 petiții (servicii taxi – 78, servicii hoteliere – 60, servicii comunale – 91, telefonie și telecomunicații – 25, transport auto – 18, transport aerian – 16, nerespectarea clauzelor contractuale – 13) • plasarea pe piață a produselor industriale neconforme – 198 petiții (telefoane mobile – 82 și electrocasnice – 59) • nerespectarea regulilor de comerț – 197; • plasarea produselor alimentare și alimentație publică neconforme – 37.

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1292 просмотры

Дата публикации:

31 Октябрь /2018 11:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

APCSP | produse | control de stat | amenzi | petiții

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon