Новости
Atribuțiile Centrului unic de gestionare a crizei migraționale
Centrul Unic de Gestionare a Crizei asigura coordonarea asistenței refugiaților din Ucraina (cazare, transport, donații), oferind sprijinul necesar cetățenilor ucraineni ce vin în Republica Moldova. Măsura a fost aprobată prin Dispoziția nr. 3 din 27 februarie a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM.
Astfel, spațiile pentru recepția, sortarea și distribuția donațiilor și ajutoarelor umanitare vor fi desemnate prin ordinul Secretarului General al Guvernului, iar donațiile și ajutoarele umanitare vor fi gestionate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Totodată, în scopul asigurării materiale a procesului de gestionare a fluxului migrațional, autoritățile administrative și instituțiile din subordinea MAI vor atribui contracte de achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii necesare prin proceduri de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Dispoziția mai prevede că, pe perioada stării de urgenţă, personalul antrenat direct în procesul de gestionare a fluxului migraţional şi asigurarea ordinii şi securităţii publice conexe acestuia, vor beneficia de sporul de compensare pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate, în acest scop fiind alocate 152,1 mil. lei. Întreprinderile de stat, societățile cu capital majoritar de stat, organizațiile necomerciale, precum și instituțiile publice pot organiza Centre de plasament temporar pentru refugiați, cu aprobarea din partea Agenției Naționale de Asistență Socială și cu respectarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de plasament temporar pentru refugiați. Pentru aceste centre Ministerul Muncii și Protecției Sociale va acoperi unele costuri. Pe perioada stării de urgență se interzice comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice, articolelor pirotehnice de divertisment, articolelor pirotehnice de scenă, bateriilor de petarde, bateriilor de petarde luminoase, petardelor și petardelor luminoase.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
883 просмотры
Дата публикации:
28 Февраль /2022 09:42
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
stare de urgenta | migrație
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии