Cum se determină atribuţiile de muncă ale salariatului la încheierea contractului individual de muncă? Deseori în contract sunt prevăzute unele condiţii, dar angajatorul cere îndeplinirea altor lucrări. Atribuţiile de muncă ale salariatului sunt determinate în cea mai mare măsură de specialitatea, calificarea, funcţia care au fost sau au constituit obiectul negocierii contractului individual de muncă. Acestea, ca şi locul de muncă, rămân, de regulă, neschimbate pe toată perioada acţiunii contractului de muncă. Conform art. 50 al Codului muncii, angajatorul nu are dreptul să ceară salariatului efectuarea unei munci care nu este prevăzută în contractul individual de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie. (art. 104, alin. (2) al Codului). Este vorba de dreptul angajatorului de a atrage la muncă suplimentară salariaţii fără acordul lor în două cazuri: • pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale; • pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă şi energie electrică, de canalizare, poştale sau telecomunicaţii şi informatică, a căilor de comunicaţii şi a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului. Atribuţiile de muncă ale salariatului constituie obiectul negocierilor părţilor contractului individual de muncă. În acelaşi timp, înţelegerea părţilor referitor la atribuţiile de muncă predetermină o complexitate de drepturi şi obligaţiuni, care trebuie să decurgă din prevederile legislaţiei. De caracterul acestor atribuţii sau a lucrului exercitat de către salariat depinde retribuirea muncii, durata zilei de muncă, durata concediilor anuale plătite etc. La determinarea drepturilor şi obligaţiilor de muncă părţile trebuie să pornească de la prevederile articolelor 9 şi 10 ale Codului muncii, de la Regulamentul de ordine internă, de la anumite reguli tehnice, instrucţiuni, ale Contractului colectiv de muncă etc. În contract se va ţine cont şi de Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM), care stabileşte denumirile ocupaţiilor, adică ale profesiilor şi funcţiilor practicate de populaţia activă a Republicii Moldova, şi clasificarea lor în grupe după nivelul de omogenitate din punct de vedere al activităţii desfăşurate. Actul defineşte noţiunea de „ocupaţie”, „funcţie” şi „profesie”. În sensul Clasificatorului, ocupaţia este o activitate utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială, şi care constituie pentru aceasta o sursă de existenţă. Ocuparea unei persoane poate fi exprimată prin funcţia sau profesia exercitată de aceasta. Funcţia este o activitate desfăşurată de o persoană într-o ierarhie funcţională de conducere sau executare. Profesia este complexul de cunoştinţe obţinute prin studii şi prin practică, necesare pentru executarea anumitor operaţii de transformare şi prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii. Toate funcţiile şi profesiile indicate în Clasificator sunt specificate în anumite grupe majore. Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova se aplică la toate întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile din economia naţională. Pe baza caracteristicilor specificate în Clasificator se determină obligaţiile sau atribuţiile de bază ale salariaţilor. Abaterile de la aceste specificări, care nu contravin legislaţiei, se concretizează în contractul individual de muncă. În această ordine de idei, alin. (2) al art. 49 al Codului muncii interzice stabilirea pentru salariaţi, prin contractul individual de muncă, a unor condiţii sub nivelul celor prevăzute de actele normative în vigoare, de convenţiile colective şi de contractul colectiv de muncă.

via | sindicate.md