Новости
Cămine de tip hotel pentru cei mai buni studenţi
Primele două cămine de tip hotel de la Universitatea de Stat din Moldova își vor deschide ușile la începutul noului an de studii. Studenții vor fi cazați în cele două cămine în funcție de performanța academică.
Prorectorul pentru probleme sociale al Universității de Stat, Nicolae Sadovei, a declarat pentru Sputnik că în căminele de tip hotel studenții vor dispune de condițiile similare celor dintr-un apartament.
În Căminul nr.16, studenții vor avea o cameră de dormit, un coridor separat, unde vor putea instala un frigider, grup sanitar, inclusiv cabină de duș. Doar bucătăria va fi comună. În Căminul nr. 10, condițiile sunt aceleași, doar că fiecare cameră va avea separat și o bucătărie, a precizat Sadovei.
El a mai declarat că taxa de cazare la aceste două cămine va fi un pic mai mare decât la cele care nu au fost renovate, dar mai mică decât pe piața terțiară. Întrebat dacă vor fi majorate în general taxele de cazare în cămin, Nicolae Sadovei a opinat că acestea ar putea să crească cu 15-20 la sută față de cele percepute anul trecut.
via | sputnik.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
3

2001 просмотры
Дата публикации:
12 Август /2015 13:20
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
studenti
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *