Новости
Ce proiecte sociale a aprobat Guvernul în ședința de astăzi
Guvernul a dat
aviz pozitiv proiectului de lege pentru modificarea Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. Prin acest proiect se propune
majorarea cuantumului alocațiilor sociale cu 40% pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii și va constitui 80% din cuantumul pensiei minime pentru persoanele cu aceste dizabilităţi stabilit anual de către Guvern, cu 30% – pentru persoanele vârstnice și va constitui 50% din cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă stabilit anual de către Guvern.
Totodată, victimele reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 vor beneficia de alocația lunară de stat.
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un proiect de lege ce prevede extinderea categoriei de beneficiari din rândul victimelor reabilitate ale represiunilor politice, care vor beneficia de alocații lunare de stat, prin excluderea condiționalității de a fi beneficiari de pensii sau alocații sociale de stat.
Prin această hotărâre se repară o nedreptate. Astfel, toate victimele reabilitate ale represiunilor politice vor putea beneficia de această alocație. Dacă va fi votată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco.
Potrivit informațiilor prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2019 numărul acestor victime beneficiari ai alocației lunare de stat a constituit circa 7580 de persoane. Concomitent, potrivit informației prezentate de Agenția Națională de Asistență Socială, în listele de ajutor material anual, în anul 2019, au fost incluse 330 persoane cu statut de victime reabilitate, care nu sunt beneficiari de alocații lunare de stat.
Suplimentar, potrivit datelor operative, numărul aproximativ al victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917-1990 ar constitui circa 9580 de persoane. Astfel, în cazul acordării prestației tuturor persoanelor cu statut de victime reabilitate, care nu sunt beneficiari de alocații lunare de stat ar fi necesar anual de circa 12,0 mil. lei. Mijloacele financiare au fost prevăzute în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu pentru anii 2020 -2022, precum și în Legea bugetului de stat pentru anul 2020.
În prezent, de alocația de stat beneficiază invalizii din rândul militarilor, ofiţerilor de informaţii şi securitate, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din sistemul administrației penitenciare, soţii supravieţuitori ai participanţilor la cel de-al Doilea război mondial, unul dintre părinţii participanţilor la acţiunile de luptă în timp de pace sau la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei țării, participanții la acţiunile de luptă din Afganistan, militarii aflaţi în serviciul activ, rezerviştii chemaţi la concentrare, voluntarii şi colaboratorii organelor afacerilor interne.
Tot astăzi a fost aprobată și hotărârea pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilităţi de pe urma războiului.
Astfel, militarii, persoanele din corpul de comandă și soldații din organele afacerilor interne, din sistemul penitenciar și colaboratorii organelor securității statului, care au fost încadrați în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii sau a unei afecțiuni contractate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, vor avea dreptul la compensație bănească în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit.
Mărimea compensației bănești acordată veteranilor în locul biletelor de tratament sanatorial pentru anii 2017-2018 a constituit 6504 lei. Pentru anul 2019, au fost aprobate cheltuieli în volum de 50,0 mil. lei destinate asigurării cu bilete de tratament sanatorial veteranilor sau compensațiilor bănești în locul biletelor respective. Conform analizei, anual de compensație bănească în locul biletelor de tratament sanatorial beneficiază circa 546 persoane.
Conform calculelor estimative, aprobarea modificărilor implică cheltuieli financiare anuale suplimentare în sumă totală de 79 644,4 mii lei pentru anul 2020, 83 286,0 mii lei pentru anul 2021 și 87 475,6 mii lei pentru anul 2022.
1333 просмотры
Дата публикации:
12 Ноябрь /2019 11:01
Catalogul tematic
Новости | Физическое лицо
Ключевые слова
Proiect | Hotarire de Guvern | alocaţii sociale de stat | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии