Новости
Certificatul COVID-19 va putea fi descărcat din data de 15 octombrie
Certificatul facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță pe perioada pandemiei COVID-19, reprezentând o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat. La prezentarea Certificatului COVID-19, cetățenii vor trebui să prezinte și un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a acestuia.
Totodată, Certificatul COVID-19 eliberat pe teritoriul altui stat, în baza modelului țării emitente, trebuie să fie prezentat în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă. Pentru certificatele emise în alte limbi decât cele menționate, acestea vor fi confirmate prin traducere autorizată în RM, în limbile română sau rusă.
Potrivit Hotărâri CNESP nr.63, din 8 octombrie curent toți cetățenii cu excepția minorilor sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență în sănătate publică, să dețină un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a documentului în timpul aflării în toate spațiile publice închise și deschise, inclusiv în transportul public.
Totodată, menționăm că, persoanele care își propun să intre pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să respecte regimul de autoizolare trebuie să completeze și să prezinte fișa epidemiologică în format online care e accesibilă din data de 5 octombrie curent. Documentul se completează în intervalul de 72 ore înainte de intrare pe teritoriul țării, accesând această pagină . Persoanele care vor prezenta informații false, riscă să fie trase la răspundere conform legislației.
De asemenea, transportatorii de călători sunt obligați să verifice deținerea documentelor justificative pentru scutirea obligației de a respecta regimul de autoizolare. În caz contrar, vor asigura îndeplinirea fișei epidemiologice în regim online pentru toți călătorii.
Până la 15 noiembrie curent, persoanele care nu au posibilitatea să completeze online fișa epidemiologică, sunt obligate să completeze și să semneze, pe suport de hârtie, declarația pe propria răspundere de respectare a regimului de autoizolare cu o durată de 14 zile, iar Poliția de Frontieră va asigura introducerea manuală a datelor în sistemul informațional.
De asemenea, conform deciziei CNESP din 8 octombrie curent, autorităţile din domeniul ordinii publice și organelor cu funcții de control vor intensifica supravegherea respectării măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 atât în cazul persoanelor fizice, cât și juridice.
via | gov.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1176 просмотры
Дата публикации:
12 Октябрь /2021 13:03
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
certificat Covid19 | descărcare | format electronic
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии