Новости

CNPF va reglementa activitatea agențiilor de rating de credit

Guvernul a susținut proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Legii nr.171/2012 privind piața de capital (Legea nr.171/2012), ce reglementează activitatea agențiilor de rating de credit pe piața de capital. Documentul a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), care, după intrarea modificărilor în vigoare, va înregistra și supraveghea agențiile ale căror ratinguri de credit vor fi utilizate în contextul legislației privind piața financiară nebancară. Conform proiectului, agenție de rating de credit va fi persoana juridică a cărei activitate include acordarea, cu titlu profesional, de ratinguri de credit, înregistrată în modul stabilit de CNPF. Rating de credit va însemna opinia acordată pe baza unui sistem de clasificare bine stabilit și definit al categoriilor de rating referitoare la bonitatea unei entități, a unei creanțe sau a unei obligații financiare, a unui titlu de creanță sau a unei acțiuni preferențiale și altor instrumente financiare ori a unui emitent de astfel de creanțe sau obligații financiare, titluri de creanță sau acțiuni preferențiale și alte instrumente financiare. Pentru înregistrarea agenției, solicitantul va depune în adresa CNPF o cerere, care va conține datele de identificare ale agenției, statutul, clasa ratingurilor de credit pentru care agenția solicită înregistrarea (ratinguri de entități, de instrumente financiare); resursele financiare pentru desfășurarea activităților de rating de credit; informații cu privire la personalul agenției și competențele acestuia; va indica sucursalele (în cazul în care urmează să-și desfășoare activitatea și prin intermediul acestora). Proiectul oferă CNPF dreptul de a solicita descrierea procedurilor și a metodologiilor utilizate în acordarea și revizuirea ratingurilor; politicile privind conflictele de interese; condițiile de remunerare și de evaluare a performanței etc. Proiectul prevede că taxa de înregistrare a agențiilor de rating va fi de 10 mii lei și urmează a fi transferată în bugetul CNPF până la data înregistrării entității. Totodată, Comisia va aplica agențiilor o taxă de supraveghere anuală, care va fi proporțională cifrei de afaceri a agenției de rating și care se va stabili anual de către CNPF. Conform completărilor la Legea nr.171/2012 aprobate de Guvern, agenția va putea furniza și servicii auxiliare. Acestea nu vor constitui activități de rating de credit și vor putea include prognoze de piață, estimări ale tendințelor economice, analize de preț și alte analize generale de date, precum și serviciile de distribuție conexe.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1212 просмотры

Дата публикации:

27 Март /2020 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

proiect de lege | CNPF | agenție de raiting | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon