Новости

Colaborare eficientă între mediul de afaceri și factorii de decizie

Până la 30 martie 2018, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) cu suportul Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX) organizează şedinţe ale grupurilor de lucru tematice dedicate elaborării unui Model de Cluster adaptat contextului regional. Scopul grupurilor tematice este de a identifica potențialul de dezvoltare al fiecărei regiuni și de a crea un model de colaborare eficient între mediul de afaceri și factorii de decizie care să contribuie direct la creșterea competitivității locale. Misiunea a început cu primul grup tematic organizat la Chișinău cu participarea reprezentanților autorităților publice centrale, instituțiilor de învățământ, organizațiilor de suport din sectorul și reprezentanții sectorului privat. În următoarele zile vor avea loc alte trei evenimente similare în Nisporeni, Cahul și Soroca reprezentative pentru regiunea Centru, Sud și respectiv Nord. Potrivit organizatorilor, în urma desfășurării acestor întruniri va fi elaborat un raport privind direcțiile de dezvoltare în cele patru regiuni precum și identificate domeniile cu potențial de creștere și clusterizare. Petru Gurgurov, director general interimar, a reiterat necesitatea creării unor noi instrumente și servicii de suport pentru mediul de afaceri din zonele rurale, prin regândirea modelelor tradiționale de colaborare între actorii implicați în procesul de dezvoltare economică. În context, Daniel Coșniță, Președintele Asociației Clusterelor din România, a menționat importanța creării unui sistem de concentrare al resurselor la nivel regional dedicat creșterii competitivității sectorului privat. Evenimentul face parte din seria celor patru misiuni ale experților UE organizată de ODIMM cu suportul TAIEX pentru a elabora o metodologie adaptată contextului național de stimulare a inițiativelor de cluster. Prima misiune a avut loc în perioada 6-8 noiembrie 2017 la Chișinău în cadrul căreia ODIMM, împreună cu partenerii locali, a beneficiat de asistența experților Comisiei Europene privind evaluarea necesităților, cartografierea și generarea unui model de cluster. NOTĂ: Clusterele sunt concentrări geografice de instituţii şi companii interconectate dintr-un anumit domeniu. Clusterele cuprind un grup de industrii înrudite şi alte entităţi importante din punct de vedere al concurenţei.

via | www.odimm.md

Учреждения:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1542 просмотры

Дата публикации:

27 Март /2018 16:16

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

cluster | concurența | grup de lucru | Experți | ODIMM

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon