Новости
Comisia de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător revine la prevenirea risipei alimentare
Noua redacție a proiectului agreată de părțile interesate prevede că subiecții implicați în procesul de prevenire a pierderii și risipei alimentare vor urma modelul economic bazat pe reducere, refolosire și reciclare, în care valoarea alimentelor şi a materialelor este menținută cât mai mult posibil, volumul deșeurilor şi utilizarea resurselor sunt reduse la minimum, iar atunci când alimentele sunt aproape de sfârșitul duratei sale de viaţă, acestea sunt folosite din nou pentru a crea o valoare suplimentară. Astfel, operatorii din domeniul alimentar, în condițiile susținerii inițiativei, vor fi obligați să întreprindă măsuri de prevenire a pierderii și risipei alimentare și să suporte cheltuielile aferente. Se așteaptă că implementarea normelor în domeniu va asigura tranziția către economia circulară prin menținerea, în limitele legale, a alimentelor în circuitul consumului și evitarea formării deșeurilor alimentare, precum și prin diminuarea cheltuielilor aferente pierderii și risipei alimentare. Se propune ca operatorii din domeniul alimentar să fie obligați să vândă alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum sau aproape de scadența datei durabilității minimale sau să transfere alimentele prin donație către organizațiile beneficiare sau direct consumatorilor finali, pentru consumul uman sau animal. Legea va permite și transferul alimentelor devenite improprii consumului uman sau animal prin transformarea în compost. În aceste condiții, operatorii vor putea să transfere aceste alimente în vederea valorificării lor prin transformare în biogaz, iar incinerare lor se va permite doar după parcurgerea etapelor enumerate supra. Proiectul mai prevede ca transferul alimentelor prin donație de către operatorii din domeniul alimentar către organizațiile beneficiare (persoană juridică cu scop nelucrativ, care desfășoară activități de asistență socială, activități filantropice și/sau activități de îngrijire a animalelor) sau direct către consumatori să se permită în baza unui contract de donație încheiat între operator și organizația beneficiară sau consumator, potrivit prevederilor Codului civil aplicabile donației. Totodată, operatorilor din domeniul alimentar, inclusiv unitățile de alimentație publică de tipul restaurante, cofetării, patiserii, plăcintării, covrigării, cantine, unitățile de comerț care au culinărie proprie/secție de comercializare a mâncării gătite și altele asemenea, donarea alimentelor gătite/preparate/transformate către consumatorii finali în baza unui act de predare-primire. Produsele vor putea fi donate oricând în ultimele 10 zile de valabilitate până la scadența datei durabilității minimale; oricând în ultimele 10 zile de valabilitate până la expirarea datei-limită de consum; cât de curând posibil, dar nu mai mult de 30 de zile după scadența datei durabilității minimale, dacă aceste alimente sunt sigure pentru consum. Conform proiectului, nu vor putea fi donate băuturile alcoolice, alimentele ușor perisabile (lista cărora se va aproba de Guvern) și alimentele care au fost declarate/clasificate ca improprii consumului uman sau animal (după caz) de către ANSA și/sau operatorul din domeniul alimentar.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1046 просмотры
Дата публикации:
15 Март /2021 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
risipa alimentara | prevenirea risipei alimentare | proiect de lege | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии