Новости
Conceptul de desfășurare a comerțului stradal pe teritoriul mun. Chișinău
Primăria capitalei propune spre consultare
proiectul conceptului de
desfășurare a comerțului stradal pe teritoriul municipiului Chișinău.
Elaborarea conceptului este condiţionată de
necesitatea sistematizării acţiunilor orientate spre stimularea comerţului organizat şi legal efectuat într-un mediu concurenţial sănătos şi direcţionarea acestuia spre sporirea nivelului de deservire a consumatorilor. Documentul conține 6 obiective și prevede
limitarea maximă a numărului de unități de comerț ambulant stradal.
Numărul unităților de comerț stradal va fi limitat prin scheme de desfășurare a comerţului ambulant, care vor stabili exact locațiile și numărul permanent al acestora.
De asemenea, conceptul prevede aprobarea cotei taxei pentru unitățile de comerț ambulant stradal. Astfel, va fi stabilită cota taxei în funcție de zonarea sectorială și numărul de unități gestionate de un agent economic. Totodată, este preconizată scutirea parțială de plată a taxei locale pentru unitățile comerciale care benevol se vor reamplasa din stradă în teritoriul piețelor autorizate, ceea ce va contribui la crearea locurilor noi de muncă și extinderea rețelei de unități comerciale sau de producție. Povara fiscală redusă ar stimula legalizarea activității vânzătorilor stradali și combaterea fenomenului de comerț neautorizat.
În același timp, fiecare amplasament va deține un pașaport care va conține reglementări privind tipul unității, design-ul și cromatica acesteia și ale elementelor de mobilier adițional, numărul unităților de comerț, sortimentul mărfurilor comercializate, orarul de activitate și obligațiile comercianților, care vor produce unitățile de comerț reieșind din aceste prevederi.
Totodată, documentul prevede licitarea publică a amplasamentelor pentru unitățile de comerț ambulant stradal, crearea structurii coercitive a APL, elaborarea unei noi Strategii de dezvoltare a comerțului interior în mun. Chișinău și ajustarea Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiu.
Potrivit documentului, pe parcursul anilor 2013-2019 au fost demontate și evacuate 692 gherete. Doar în anul 2019, Direcția Poliție a municipiului Chișinău a întocmit 2459 procese-verbale contravenționale, iar agenții constatatori din preturile de sector – 721 procese-verbale contravenționale. De către Direcția generală administrare fiscală a mun.Chișinău au fost constatate 1297 cazuri de desfăşurare a activităţii de întreprinzător fără înregistrare la organul înregistrării de stat sau la o altă autoritate publică competentă ori cu act de înregistrare declarat nevalabil.
În temeiul art. 263 alin.(l) din Codul Contravenţional au fost aplicate amenzi în sumă totală de 2821,8 mii lei, dintre care, ținându-se cont de prevederile art. 34 alin. 3 din acelaşi Cod, au fost încasate la buget 1259,3 mii lei.
Recomandările și propunerile la acest proiect pot fi expediate până pe data de 17 aprilie 2020 la adresa electronică: dc@pmc.md.
1475 просмотры
Дата публикации:
31 Март /2020 08:00
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
comert ambulant | Chisinau | concept | Proiect | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии