Новости

Conferința Legislația muncii, la cea de a VII-a ediție

În perioada 7-8 aprilie a fost desfășurată conferința națională în legislația muncii, care în anul curent este la cea de-a VII ediție. Evenimentul a  întrunit 10 speakeri din domenii HR, guvernare electronică, sănătate și securitate în muncă, dreptul muncii, reprezentanți ai patronatelor, fiind înregistrați peste 100 de participanți.


În prima zi a conferinței, Vladislav Caminschi, directorul executiv al Confederației Naționale a Patronatului, s-a referit la cele mai importante modificări operate la Codul muncii în ultima perioadă, cum ar fi munca la distanță, flexibilitatea locului de muncă,  schimbarea temporară a locului de muncă fără acord, egalarea membrilor de sindicat și a salariaților simpli, garanții pentru persoanele care îmbină munca cu studiile, retribuirea muncii prestate în condiții de risc etc. 

 
De asemenea, acesta a trecut în revistă și alte prevederi ce urmează a fi incluse în legislația muncii și care se referă la garanții la angajare pentru persoanele cu necesități speciale, pachetul de digitizare a economiei, registrul electronic al angajaților etc.


Participanții au avut ocazia să se familiarizeze și cu ultimele noutăți în domeniul sănătății muncii. După cum a anunțat Rodica Țabur, șef Centru Republican de boli profesionale (Spitalul Clinic Republican), la 4 martie curent Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.18  pentru ratificarea Convenției Internaționale a  muncii nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională. Potrivit documentului, serviciile de sănătate ocupațională vor avea ca funcții identificarea și evaluarea riscurilor de sănătate la locul de muncă, consilierea cu privire la planificarea și organizarea lucrului, inclusiv proiectarea locului de muncă, la alegerea, întreținerea și starea echipamentului de lucru; promovarea adaptării muncitorilor la locul de muncă, organizarea primului ajutor și a tratamentului de urgență, participarea la analiza accidentelor de muncă și bolilor profesionale. 


Reamintim că Legea nr.18 din 4 martie pentru ratificarea Convenției a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 aprilie curent, însă va intra în vigoare la 12 luni de la data înregistrării instrumentului de ratificare a tratatului.



Totodată, speakerul s-a referit și la actele normative pentru medicina muncii, cum ar fi: HG nr. 1025 din 07.09.2016 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind supravegherea sănătății persoanelor expuse acțiunii factorilor profesionali de risc sau HG nr. 1282 din 29.11.2016 pentru aprobarea regulamentului sanitar privind modul de cercetare și stabilire a diagnosticului de boală (intoxicație) profesională.



Astfel, art. 15 din HG nr.1025 prevede că angajatorul din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, este obligat să asigure efectuarea examenelor medicale necesare pentru supravegherea sănătăţii lucrătorilor în perioada acţiunii contractului individual de muncă fără a-i implica pe aceştia în costurile aferente, precum și să asigure trimiterea la examenele medicale profilactice a tuturor lucrătorilor expuşi factorilor profesionali de risc. În acest sens, speakerul a menționat că urmează a fi operate modificări, conform cărora angajatorul va primi mai multă consultanță.


Totodată, participanții au audiat o prezentare ce se referă la contractul individual de muncă. În art. 51 din Codul muncii este indicată posibilitatea includerii în contract a unor prevederi specifice, cum ar fi clauza de mobilitate, clauza de confidențialitate, clauze referitoare la compensarea cheltuielilor de transport, la compensarea serviciilor comunale, la acordarea spațiului locative și alte cauze ce nu contravin legislației, clauza drepturilor patrimoniale de autor. În schimbul respectării unora dintre acestea, salariatul poate beneficia de dreptul la o indemnizaţie specifică, iar în cazul nerespectării, salariatul poate fi privat de drepturile acordate şi, după caz, obligat să repare prejudiciul cauzat angajatorului.


În cea de-a doua zi a conferinței, Dumitru Stăvilă, ex-diector al Inspectoratului de Stat al Muncii,  s-a referit la cele mai importante modificări ale Legii nr.131/2021 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, precum și cele din HG nr.1361/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă.  Una din cele mai esențiale modificări constă în restabilirea ISM a funcțiilor de control în domeniul securității și sănătății în muncă.

 
Totodată, pe parcursul zilei de astăzi au mai fost discutate subiecte ce țin de controlul de stat și desfășurarea acestuia în perioada pandemiei, semnătura electronică pentru documentele HR, egalitatea de gen în domeniul HR. De asemenea, conferința a mai inclus și 2 workshopuri privind leadershipul și sindromul epuizării profesionale. 



P.P. ”Monitorul fiscal FISC.md” a fost  partenerul informațional al evenimentului.

author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

974 просмотры

Дата публикации:

08 Апрель /2021 14:35

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

legislatia muncii | Conferinţă | securitatea muncii

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon