Новости

Contribuabili instruiți în utilizarea noii versiuni a SIA „e-Factura”

Pe parcursul lunii iulie, 1234 de contribuabili persoane juridice din diferite localități ale republicii au participat la instruirile online gratuite privind utilizarea noii versiuni a sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice (SIA) „e-Factura”, organizate în comun de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF).
 
În perioada de referință CTIF a desfășurat 46 cursuri de instruire (33 – în limba română și 13 - în limba rusă) cu o durată de două ore fiecare, la care au participat în mediu câte 26 de specialiști din cadrul autorităților publice centrale și locale, dar și a companiilor ce utilizează sau doresc să utilizeze noua versiune a SIA „e - Factura”. Instruirile au decurs în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom.

 

Participanții la cursuri au fost familiarizați cu modul de utilizare a versiunii SIA „e-Factura”, în particular a noilor funcționalități și funcționalităților dezvoltate ale acestui sistem. Totodată, o parte dintre contribuabili au informat specialiștii CTIF despre neconformitățile constatate în procesul de utilizare a serviciului „e-Factura” și au formulat propuneri privind îmbunătățirea funcționalităților sistemului informațional.

 

Noua versiune a SIA „e-Factura” a fost lansată în exploatare industrială la 1 iulie curent, fiind elaborată și gestionată de CTIF, administrator tehnico-tehnologic al sistemului informațional al SFS. Împreună cu SFS, CTIF a modernizat SIA „e-Factura” pentru a simplifica procesele de creare și circulație a facturilor fiscale electronice între agenții economici, precum și între agenții economici și autoritățile publice.

 

În luna iunie, la etapa testării noii versiuni a SIA „e-Factura”, CTIF a desfășurat 28 cursuri de instruire online cu aceeași temă la care au participat 685 de contribuabili. În luna august, instituția va continua instruirile online privind utilizarea noii versiuni a sistemului „e-Factura”, despre care va comunica ulterior.

 

Doritorii de a participa la instruiri pot afla mai multe informații despre organizarea și orarul cursurilor la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822 032, 068669942.

 


via | ctif.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Центр государственных информационных технологий в области финансов (CTIF)

1280 просмотры

Дата публикации:

31 Июль /2020 07:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

CTIF | e-Factura | Cursuri de instruire | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon