Новости

Controalele de stat. Reguli noi

Agentul economic nu va mai fi notificat prealabil despre începerea controlului privind respectarea legislaţiei cu privire la siguranţa ocupaţională şi la raporturile de muncă. Această prevedere a intrat în vigoare în urma modificărilor operate în legislaţie. În Monitorul Oficial nr. 371-382 din 27 octombrie 2017 a fost publicată Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 185 din 21 septembrie 2017 prin care s-a aprobat modificări şi completări la Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Astfel, în cadrul controlului efectuat ce ţine de respectarea legislaţiei cu privire la siguranţa ocupaţională şi la raporturile de muncă, un exemplar al delegației de control, semnată de persoana responsabilă a organului de control, se va înmâna, contra semnătură, persoanei care urmează a fi supusă controlului la începutul acestuia. Totodată, au fost introduse noi prevederi aferente cheltuielilor suportate în cadrul controlului de stat. Astfel, conform completărilor operate la art. 19 din Lege, cheltuielile pentru efectuarea controlului de stat, inclusiv cele pentru analize, expertize, investigaţii necesare în cadrul controlului de stat, se vor suporta de către organul de control. Excepţie de la această prevedere este controlul operațiunilor de transport, precum și controlul vehiculelor rutiere, materialului rulant, aeronavelor și navelor, efectuate de organele de control în domeniul transporturilor în scopul supravegherii siguranței și securității, pentru care cheltuielile se vor distribui între bugetul organului de control şi bugetul de stat. Criteriile şi metodologia de stabilire a cuantumurilor plăţilor şi modul de distribuire vor fi aprobate de Guvern. Totodată, conform modificărilor operate la art. 22 din Legea nr. 131/2012, controlul planificat care nu a fost început în termenul prevăzut la art. 18 alin. (1) din Lege şi controlul inopinat care nu a fost început la data indicată în delegaţia de control, indiferent de temeiul invocat, nu va mai putea fi efectuat, iar delegaţia de control îşi va pierde valabilitatea după expirarea acestui termen – pentru controlul planificat – şi, respectiv, după data începerii controlului, stabilită în delegaţie – pentru controlul inopinat. Au fost operate modificări şi la procedura de contestare a controlului şi a rezultatelor acestuia. Astfel, persoana supusă controlului care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, prin delegația de control, decizia de prelungire a duratei controlului sau prin procesul-verbal de control, prin acţiunile sau inacţiunile inspectorului este în drept să le conteste, în tot sau în parte, prin depunerea la organul de control a unei cereri prealabile de contestare, în formă scrisă. Procesul verbal de control se contestă la organul de control dacă acesta nu conţine constatarea contravenţiei. Cererea prealabilă de contestare se depune în termen de până la 30 de zile de la data în care persoanei supuse controlului i-a fost sau trebuia să-i fie adusă la cunoştinţă delegaţia de control, decizia de prelungire a duratei controlului sau, respectiv, procesul-verbal de control. Cererea prealabilă de contestare a procesului verbal de control în care a fost dispusă măsura de suspendare a activităţii agentului economic se depune în termenul stabilit pentru executarea măsurii în cauză. Examinarea şi emiterea deciziei pe marginea cererii prealabile de contestare se va realiza în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. În cazul în care se va contesta prescripţia sau măsura restrictivă, examinarea şi emiterea deciziei pe marginea cererii se va realiza în termenul stabilit în procesul verbal de control pentru executarea prescripţiei sau a măsurii restrictive, dar nu mai mult de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Examinarea şi emiterea deciziei pe marginea contestării măsurii de suspendare a activităţii agentului economic se va realiza în termen de pănă la 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Acţiunile şi inacţiunile inspectorilor pot fi contestate la conducătorul organului de control, în formă scrisă. Decizia cu privire la rezultatele examinării cererii prealabile de contestare poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000.
author icon

Виктория Белоус

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Парламент Республики Молдова

12375 просмотры

Дата публикации:

02 Ноябрь /2017 08:36

Catalogul tematic

Новости | Юридическое лицо | Обжалование | Деятельность ГНС

Ключевые слова

control de stat | cerere | examinare | modificari legislative

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon