Новости

Coreea este interesată în dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Moldova

Aspectele colaborării comercial-economice moldo-coreene, inițierea unor proiecte investiționale și alte chestiuni de interes reciproc au fost discutate ieri în cadrul întrevederii viceprim-ministrului, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu ambasadorul Republicii Coreea în țara noastră, cu sediul la Kiev, Lee Yang Goo. În opinia viceprim-ministrului Octavian Calmîc, la moment nu este folosit la maxim potențialul existent în dezvoltarea relațiilor comercial-economice și un impuls în această direcție ar fi impulsionarea negocierilor pe marginea Acordului între Guvernele Moldovei și Coreei privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, precum și celui privind cooperarea economică. În context, ministrul Economiei a menționat că semnarea acestor documente va permite crearea unor platforme foarte eficiente în realizarea unor proiecte investiționale în diferite domenii de interes reciproc, in special sectorul energetic, agro-alimentar, infrastructură, etc. Octavian Calmîc a îndemnat companiile coreene să vină cu proiecte investiționale în Republica Moldova, folosind ca platforme zonele economice libere, care oferă cele mai avantajoase condiții fiscale, vamale și de alt ordin pentru dezvoltarea afacerilor. Republica Moldova poate deveni un pod foarte eficient de legătură între piața asiatică și cea europeană pentru companiile coreene, a spus ministrul Economiei. La rândul său, ambasadorul Lee Yang Goo a menționat că Republica Coreea este interesată să dezvolte relațiile comercial-economice cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, inclusiv prin realizarea proiectelor investiționale. Mai mult, diplomatul coreean a accentuat că autoritățile de la Seul sunt dispuse să acorde suport Republicii Moldova în pregătirea cadrelor prin intermediul diferitor programe de instruire, organizate atât la Chișinău, cât și Seul, sectorul IT, energetic, etc. Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Coreea în anul 2015 a înregistrat suma de cca 23 milioane dolari SUA, deținând astfel o pondere de 0,4% în comerțul total al țării noastre. Exportul de mărfuri realizat în anul trecut, a înregistrat suma de 0,18 mil. USD, fiind în creștere de trei ori fată de anul 2014, iar importul a însumat cca 23 mil. USD şi a înregistrat o descreștere esențială cu 41%.

via | www.mec.gov.md

Учреждения:

Министерство экономики

1522 просмотры

Дата публикации:

08 Июль /2016 09:30

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

colaborare economica | dezvoltare economica | Coreea | relaţii economice | Moldova

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon