Новости

CREATIVO. Fortificarea capacităților instituțiilor de învățământ profesional tehnic

Ministerul Educației și Cercetării va negocia și va semna cu Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare Memorandumul de înțelegere cu privire la finanțarea fazei I a Proiectului „Creăm valoare pentru alții: instituțiile de învățământ profesional tehnic oferă competențe profesionale relevante (CREATIVO)”. Guvernul a aprobat hotărârea cu privire la inițierea negocierilor și semnarea Memorandumului, scopul principal al căruia este asigurarea condițiilor adecvate pentru implementarea cu succes a Proiectului CREATIVO, termenul de implementare al acestuia fiind preconizat până la 30 noiembrie 2023. Obiectivul general al Proiectului este ca tinerii și adulții din Moldova să-și sporească perspectivele de angajare pe piața muncii în baza instruirii profesionale relevante în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic.
 
În cadrul Proiectului instituțiile își vor fortifica capacitățile pentru a livra în mod eficient cursuri elaborate în parteneriat cu și pentru companiile din sectorul privat, vor fi impulsionate activitățile economice și antreprenoriale la nivel de instituție, astfel încât elevii să dobândească competențe profesionale relevante, iar instituțiile să genereze venituri mai mari.
 
Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare va contribui la implementarea Proiectului cu asistență financiară, în sumă totală maximă de 8,86 mil. lei, ceea ce constituie 49,1% din bugetul Proiectului. Asistența financiară în același volum va fi oferită și de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED). Iar 1,8% din bugetul planificat (sau 325 mii lei) vor fi acoperite de implementatorul proiectului – Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) din Moldova.
 
Asigurarea scutirii de la plata impozitelor, taxelor vamale, altor taxe și plăți obligatorii pentru toate echipamentele, serviciile, vehiculele și materialele finanțate în baza grantului oferit în cadrul Proiectului, dar și alte facilități vor fi oferite în baza Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Confederației Elvețiene privind asistența umanitară și cooperarea tehnică, semnat la Chișinău la 20 septembrie 2001. Respectiv, Ministerul Educației și Cercetării nu va avea implicații financiare în implementarea Proiectului CREATIVO.
Hotărârea Guvernului nr.21/2022 este publicată în MO și pusă în aplicare din 14 ianuarie 2022.

Tatiana Smeșnaia

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1038 просмотры

Дата публикации:

14 Январь /2022 07:57

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

Proiect | Memorandum | învăţămînt profesional tehnic | elveţia

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon