Новости
CSE a aprobat noi decizii
Membrii Comisiei Situații Excepționale au decis, astăzi, stabilirea unor măsuri specifice în domeniul justiției, pe perioada stării de urgență. Astfel, a fost suspendat de drept examinarea de către instanțele de judecată a cauzelor civile, a acțiunilor în contencios administrativ. Excepția o constituie cauzele civile:
- privind eliberarea ordonanțelor de protecție;
- privind luarea în custodie publică a străinilor și de prelungire a duratei acesteia;
- privind confiscarea averii nejustificate în folosul statului;
- privind încuviințarea spitalizării forțate și tratamentului
Judecarea cauzelor civile suspendate va fi reluată din oficiu după încetarea stării de urgență.
Furnizorii și distribuitorii de servicii media audiovizuale de televiziune și radio vor suspenda difuzarea și retransmiterea tuturor programelor care au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor artistice și de scurt metraj, și a emisiunilor de divertisment. Excepție fac programele produse în UE, SUA și Canada. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale.
Consiliul Audiovizualului va putea suspenda, pe perioada stării de urgență, licența de emisie a furnizorilor și autorizația de retransmisiune a distribuitorilor.
Totodată, în scopul gestionării eficiente a crizei generate de fluxul de refugiați, Comisiile pentru Situații Excepționale a Autorităților Administrației Publice Locale vor activa în regim permanent în toate raioanele din țară. Pe perioada stării de urgență, reprezentantul Guvernului în teritoriu sau adjuncții acestora vor fi, în mod obligatoriu, membri și vicepreședinți ai CSE ale Autorităților Administrației Publice Locale, cu dreptul de a convoca ședința acesteia.
Comisiile locale vor analiza informațiile despre spațiile care pot fi utilizate pentru plasarea temporară a refugiaților și vor informa, în termen de 12 ore, CSE despre spațiile identificate, starea acestora și lista de necesități pentru amenajarea lor și funcționarea acestora.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.
937 просмотры
Дата публикации:
02 Март /2022 18:49
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
refugiati | stare de urgenta
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии