Новости

CTIF vine cu noi recomandări pentru clienții săi

În condițiile situației epidemiologice în țară, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) solicită clienților săi, în cazurile în care prezența acestora la oficiile de deservire ale instituției este obligatorie, să respecte întocmai regulile de prevenție și de igienă stabilite de autorități. CTIF informează persoanele juridice care doresc să perfecteze contracte de conectare la serviciile fiscale electronice și doritorii de a procura semnături electronice că aceștia au obligația să-și programeze vizitele la oficiul de deservire a clienților din mun. Chișinău, str. Constantin Tănase 6, etajul 3, la Centrul de apel al instituției, la numărul de telefon 022 822 222. Pentru a evita aglomerația și a nu se expune riscurilor de infectare cu COVID-19, CTIF solicită persoanelor care s-au programat să vină la oficiul de deservire a clienților la ora stabilită și fără însoțitori (inclusiv copii), să aibă pix, să fie echipați cu cel puțin minimul elementelor de protecție individuală și să respecte distanța socială. Pentru a remedia problemele tehnice legate de funcționalitatea sistemelor informaționale administrate de CTIF, utilizatorii acestora sunt îndemnați să solicite consultanță și suport tehnic prin poșta electronică sau prin telefon. Datele de contact pot fi găsite pe www.ctif.gov.md.

via | ctif.gov.md

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Центр государственных информационных технологий в области финансов (CTIF)

1336 просмотры

Дата публикации:

10 Апрель /2020 09:59

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

CTIF | protectia | servicii | programare

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon