Новости

Cuantumul ajutorului de șomaj poate fi modificat

Potrivit proiectului de lege, propus spre consultări publice de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, ajutorul de şomaj se va acorda din a 8 zi de la data înregistrării cererii la agenţie. Ajutorul de şomaj se va acordă după expirarea a 3 luni calendaristice de la data concedierii, în cazul persoanelor care au încetat activitatea de muncă, ca urmare a lichidării unității și reducerii statelor de personal. Șomerilor, beneficiari de indemnizație de îngrijire a copilului, stabilită anterior înregistrării la agenția teritorială, ajutorul de șomaj li se stabilește după expirarea perioadei de beneficiere de plata respectivă. Cuantumul ajutorului de șomaj va fi stabilit în dependență de circumstanțele în care persoana a încetat activitatea de muncă. Astfel, în cazul încetării activității de muncă urmare a lichidării sau încetării activității angajatorului, reducerii numărului sau a statelor de personal sau în cazul de deces a angajatorului, declarării angajatorului decedat sau dispărut prin hotărârea instanței de judecată, persoana va beneficia de 50% din venitul asigurat pe ultimele 24 luni din stagiul de cotizare din ultimele 36 luni calendaristice premergătoare datei înregistrării. În cazul încetării activității de muncă în alte circumstanțe decât cele menționate mai sus, se vor acorda 40% din venitul asigurat al persoanei pe ultimele 24 luni din stagiul de cotizare din ultimele 36 luni calendaristice premergătoare datei înregistrării. Cuantumul ajutorului de șomaj nu va depăși cuantumul salariului mediu pe economie din anul precedent, iar lucrătorul migrant asigurat, în cazul încetării activității de muncă, beneficiază de ajutor de șomaj în condiţiile Acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale. Potrivit documentului, implementarea proiectului de lege va necesita mijloace financiare din bugetul de stat. Costurile estimate pentru punerea în practică a prevederilor constituie circa 100 mil. lei pentru măsurile active de ocupare și din bugetul asigurărilor sociale, costurile actuale fiind de circa 30 mil. lei. Mijloacele financiare estimate au fost planificate și propuse pentru a fi incluse în Strategia Sectorială de Cheltuieli pe termen mediu 2018-2020. În prezent măsurile active de ocupare a forței de muncă sunt finanțate din bugetul de stat, circa 20 mil. lei anual, iar măsurile pasive – din bugetul asigurărilor sociale, circa 32 mil. lei anual.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Национальное агентство занятости населения

2652 просмотры

Дата публикации:

15 Май /2017 15:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ajutor de somaj | ajutor social | somaj | reducerea salariului | angajare | cuantumul indemnizaţiei

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon