Новости

Curtea de Conturi: auditul „performanței” la ANSA

Curtea de Conturi a efectuat auditul performanței la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor cu scopul de a evalua în ce măsură aceasta asigură, prin controalele efectuate, conformitatea produselor alimentare importate. Hotărârea Curții, împreună cu concluziile și recomandările de rigoare, a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 februarie curent. Evaluările de audit denotă că, deși ANSA a realizat unele progrese în implementarea acțiunilor prevăzute în documentele de politici, totuși există multe deficiențe ce subminează funcționarea eficientă a ANSA, precum și progresele în domeniul siguranței alimentelor. În primul rând, ANSA nu a aprobat Strategia în domeniul siguranței alimentelor pentru anii 2017-2022, ceea ce nu asigură continuitatea acțiunilor stabilite și durabilitatea acțiunilor întreprinse aferente domeniului. ANSA nu a realizat pe deplin acțiunile prevăzute în Acordul de Asociere, fapt care a condiționat neatingerea integrală a rezultatelor scontate. În acest sens, în raport se menționează că pe parcursul anilor 2014-2016 au fost realizate 27 de acțiuni din domeniul siguranței alimentare stabilite în Acord, altele 7 au fost inițiate, iar 3 acțiuni au rămas nerealizate. Acestea se referă la darea în exploatare a Posturilor de control sanitar-veterinar și fitosanitar și dotarea lor cu echipamentul necesar pentru desfășurarea activităților, implementarea unui sistem informatic pentru comunicarea şi raportarea datelor aferente activităților de control ale ANSA, echiparea laboratoarelor oficiale specializate la nivel regional şi finalizarea procesului de dezvoltare a Sistemului de înregistrare și trasabilitate a animalelor. Echipa de audit a constatat că sistemul de control intern al ANSA la procedurile de import nu asigură pe deplin siguranța alimentelor importate și necesită îmbunătățiri, deși au fost investite peste 60,0 mil.lei în dotarea a 4 posturi de control sanitar-veterinar și fitosanitar la frontieră. Echipamentele și utilajul din dotare nu sunt utilizate eficient și nu este atins efectul scontat, ceea ce favorizează pătrunderea pe piața internă a produselor neconforme, care prezintă pericol real pentru sănătatea consumatorilor. În raportul Curții se menționează că sunt necesare îmbunătățiri în colaborarea dintre ANSA și Serviciul Vamal, întrucât lipsa accesului la Sistemul Integrat Vamal privind importul de mărfuri creează premise pentru a nu fi supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar integral toate loturile importate, ceea ce favorizează și corupția, pe lângă pătrunderea pe piață a unor produse de calitate joasă. Lipsesc procedurile de control al peștelui și produselor din pește, cărnii, hranei pentru animale și medicamentelor de uz veterinar, iar cele existente pentru alte produse sunt voluminoase și neajustate la rigorile cadrului regulator, fapt care creează dificultăți în aplicarea lor. Agenția nu are stabilite activități eficiente la importul de produse care conțin organisme modificate genetic și nu monitorizează ulterior utilizarea acestora. Astfel, loturile importate de la care au fost prelevate probe sunt expuse comercializării până la obținerea rezultatelor de laborator, fapt care afectează siguranța alimentelor importate și are impact nefast asupra sănătății consumatorilor. O altă problemă identificată în cadrul auditului este neprezentarea actelor necesare la importul mărfurilor. Doar la punctul de trecere a frontierei Otaci, pe perioada anului 2017, urmare verificării selective a 1777 din 5121 de seturi de documente privind importul produselor alimentare de origine vegetală, în 32 de cazuri s-a constatat importul în lipsa Declarației pe propria răspundere despre intenția de import. În alte 50 de cazuri mărfurile au fost importate în lipsa Certificatului fitosanitar al țării din care au fost importate, iar în 15 cazuri există divergențe referitor la conținutul Certificatului fitosanitar, dar și la denumirea și cantitatea mărfii importate indicate în Declarație. Totodată, în 3 cazuri, Actul privind controlul fitosanitar nu este semnat și nici nu este aplicată pe acesta ștampila inspectorului responsabil de efectuarea controlului fitosanitar la frontieră. Concluzia generală a instituției de audit este că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor nu asigură în deplină măsură faptul că produsele provenite din import sunt sigure și inofensive, iar controalele realizate în acest sens sunt ineficiente.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Счетная палата Республики Молдова

1574 просмотры

Дата публикации:

12 Февраль /2018 08:01

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

ANSA | curtea de conturi | Audit | siguranta alimentelor | drepturile consumatorilor | control sanitar

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon