Новости
DCFTA: 7 ani de implementare
După 7 ani de implementare a Acordului de Asociere, UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al țării noastre, spre piața europeană fiind direcționate circa 67% din exporturile moldovenești în anul 2020, în comparație cu datele anului 2014, când doar 53% din exporturi erau direcționate spre UE. Amintim că Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014 și ratificat în plenul Legislativului de la Chișinău pe 2 iulie 2014. Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere în cadrul ședinței plenare din 13 noiembrie 2014.
Acordul de Asociere RM-UE reprezintă un nou cadru juridic, stabilit pentru avansarea relațiilor dintre RM și UE în toate sectoarele de interes și include crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA),
Se constată și creșterea numărului companiilor exportatoare în UE, acestea reprezentând peste 70 la sută din numărul total de companii exportatoare pe piața comunitară, cu un top cinci țări în care companiile din RM au realizat activități de export: România, Germania, Italia, Polonia și Cehia.
Cu privire la mediul de afaceri și politica antreprenorială, au fost întreprinse acțiuni care au contribuit la sporirea competitivității și calității mărfurilor autohtone, retehnologizarea proceselor de producere, crearea locurilor de muncă competitive, creșterea exporturilor. Astfel, printre progrese se atestă reducerea numărului de acte permisive, optimizarea numărului instituțiilor abilitate cu funcții de control, implementarea unui set de Programe de susținere financiară și de acces la instruiri a ÎMM-urilor etc.
UE a sprijinit, prin intermediul Inițiativei EU4Business în Moldova, 19531 de IMM-uri, ceea ce a generat un venit suplimentar de 345 mil. euro și a creat 21930 de noi locuri de muncă, cifra de afaceri a acestora majorându-se cu 14,9%, iar exporturile au crescut cu 3%.
O realizare importantă în această perioadă a vizat dezvoltarea industriei IT din Republica Moldova prin crearea și asigurarea funcționalității Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, precum și crearea primului Parc pentru tehnologia informației „Moldova IT Park”, care a contribuit la înregistrarea a 700 de companii/rezidenți. Aceste companii generează 12 000 locuri de muncă, cu o cifră anuală de circa 5 mld. lei.
În vederea alinierii sistemului național de standardizare la cerințele europene, peste 27000 de standarde europene au fost adoptate de către RM, ceea ce constituie 100% din totalul de standarde publicate de organizațiile europene de standardizare. Utilizarea acelorași standarde va contribui la facilitarea comerțului și creșterea competitivității produselor și serviciilor pe piața europeană.
Totodată, a fost actualizată Anexa XV la Acordul de Asociere cu privire la eliminarea taxelor vamale, prin care RM i s-au acordat cote tarifare suplimentare fără taxe vamale pentru exportul fructelor în UE, fiind majorate și pragurile care declanșează mecanismul împotriva eludării pentru grâu, orz, porumb și cereale prelucrate.
În contextul valorificării oportunităților oferite de DCFTA/AA și extinderii gamei de produse moldovenești pe piața UE, cea mai recentă realizare ține de obținerea dreptului de tranzit și export al produselor lactate. Urmare a evaluării de către Comisia Europeană a unităților comerciale propuse de ANSA și includerea acestora în sistemul TRACES, produsele lactate moldovenești care vor corespunde cerințelor legislației UE vor putea fi exportate pe teritoriul Uniunii Europene.
Ministerul Economiei și Infrastructurii, împreună cu instituțiile responsabile, va continua să contribuie la consolidarea dialogului strategic și a parteneriatului cu UE, iar măsurile planificate de MEI sunt orientate în momentul de față către realizarea unor acțiuni prioritare, printre care negocierea și semnarea Acordului privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (AECA), implementarea tuturor măsurilor pentru obținerea dreptului de export a produselor de origine animală (carne de pasăre și ouă categoria B), adoptarea și punerea în aplicare a prevederilor noului Cod vamal al Republicii Moldova etc.
via | mei.gov.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1021 просмотры
Дата публикации:
29 Июнь /2021 07:59
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
acord de asociere | RM-UE | DCFTA | 7 ani | monitorul.fisc.md
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии