Новости

Desemnarea procentuală 2019: validarea a 7,6 mil. lei

Suma totală a desemnărilor procentuale pentru anul curent constituie 7,6 mil. lei, de care au beneficiat 504 organizații, potrivit informației Serviciului Fiscal de Stat cu privire la rezultatele desemnării procentuale în anul 2019. Astfel, 35937 de contribuabili au efectuat desemnarea procentuală, fiind validate desemnările ale 34066 dintre aceștia. Celelalte 3358 de desemnări au fost nevalidate din cauza că beneficiarul desemnării procentuale nu este inclus în Lista actualizată a beneficiarilor publicată de către Agenţia Servicii Publice sau că contribuabilul persoană fizică are datorii la impozitul pe venit la data-limită de depunere a declaraţiei cu privire la impozitul pe venit. Cele mai multe organizaţii către care s-au direcţionat 2% au sediul în mun. Chişinău, ceea ce reprezintă circa 65% din numărul total al beneficiarilor desemnării procentuale din 2019 (329 din 504 beneficiari), restul 35% au ajuns către organizaţiile înregistrate în celelalte raioane ale ţării. Din numărul total de contribuabili care au efectuat desemnarea procentuală cei mai mulți sunt din mun. Chișinău – 9827 persoane, Criuleni – 1826, mun. Bălți – 1358, Orhei – 1246, Taraclia – 1663 și Soroca – 1279. În același timp, mai pasivi au fost contribuabilii din Leova – 297, Nisporeni – 247, Dondușeni – 231, Basarabeasca – 217 și Vulcănești – 152. Cea mai mare sumă primită de o organizaţie în 2019 a fost de 1,7 mil. lei, ceea ce reprezintă 23% din suma totală validată. Beneficiarul acestei sume este Asociaţia Obştească a Veteranilor şi Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova. De altfel, această organizaţie beneficiază de cea mai mare sumă de desemnare deja al treilea an consecutiv. Pe locul doi se află Asociația Veteranilor și Pensionarilor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat "UNI-M", care a beneficiat de circa 587 mii lei, iar pe locul trei – Fundația „Miron Shor”, pentru care au fost transferate 441 mii lei. În același timp, cele mai mici sume le-au primit Asociaţia Obştească Clubul Sportiv de Airsoft din Moldova „ANTARES” – 6,95 lei și Asociaţia Obştească Asociaţia Socio-Culturală „DAR” – 6,78 lei. Reamintim că anul 2019 a fost cel de-al treilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecţiona 2% din impozitul pe venit achitat pentru anul precedent către o organizaţie necomercială sau o entitate religioasă.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Государственная Налоговая Служба | Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"

1156 просмотры

Дата публикации:

10 Декабрь /2019 12:01

Тематика:

Подоходный налог | Новости

Ключевые слова

desemnarea procentuala | validare | SFS | monitorul.fisc.md | Legea 2%

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon