Новости

Dezvoltarea Portalului guvernamental unic al serviciilor publice

Evidența serviciilor publice prestate de autoritățile publice din Republica Moldova va fi asigurată de un registru de stat ce va include toate serviciile respective prestate populației. În MO din 1 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 169 din 8 septembrie 2021 cu privire la Registrul de stat al serviciilor publice, fiind aprobate:
 
  • Conceptul Sistemului informațional Registrul de stat al serviciilor publice (SI RSSP)
  • Regulamentul privind modul de ținere a Registrului
  • Metodologia cu privire la elaborarea regulamentului privind organizarea și prestarea serviciului public.
 
Astfel, SI RSSP este sistemul unic de evidență a tuturor serviciilor publice prestate de autoritățile publice din RM. Acest sistem este creat pentru înregistrarea și evidența într-o listă unică a serviciilor și a prestatorilor acestora, constituind sursa principală de informații despre serviciile publice, autoritățile publice prestatoare, locurile de prestare, lista documentelor necesare pentru a beneficia de un serviciu, modele de cereri și formulare care trebuie completate la solicitarea unui serviciu, informații cu referire la actele normative care reglementează prestarea serviciilor, precum și alte informații de referință.
 
La primă etapă Registrul va include toate serviciile publice prestate de ministerele, de autoritățile administrative centrale, Cancelaria de Stat și structurile organizaționale din sfera lor de competență, precum și persoanele juridice de drept privat care prestează servicii publice.
 
În perspectivă, Registrul urmează a fi extins și cu date referitoare la serviciile publice prestate de: autoritățile publice autonome față de Guvern și responsabile față de Parlament și autoritățile executive a administrației publice locale, care prestează servicii publice în domeniile proprii de activitate ale autorităților publice locale și servicii publice descentralizate, transferate lor, în condițiile legii.
 
Dezvoltarea și menținerea funcționalității sistemului pentru primul an de implementare se va realiza din mijloacele Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, costul estimat fiind de aproximativ 1,8 mil. lei. Totodată, costurile anuale pentru administrare a SI „RSSP” se estimează la circa 300 mii lei și vor fi acoperite din contul bugetului de stat prin finanțarea centralizată a Agenției de Guvernare Electronică.
 
SI RSSP va constitui baza informațională pentru dezvoltarea Portalului guvernamental unic al serviciilor publice.  
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

853 просмотры

Дата публикации:

05 Октябрь /2021 07:57

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

servicii publice | institutie publica | guvernare electronica

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon