Новости
Din mijloacele FNDR vor fi finanțate 46 proiecte de dezvoltare regională
Pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare regională, autoritățile au elaborat
Documentul unic de program pentru anii 2022-2024, acesta fiind aprobat în ședința de Guvern din 29 decembrie 2021. Anexă la
proiectul votat este Lista celor
46 de proiecte ce vor fi finanțate din mijloacele Fondului național pentru dezvoltare regional (FNDR) în perioada imediat următoare, suma mijloacelor bănești destinate acestora constituind circa 1,58 mld. lei, din FNDR în următorii doi ani fiind alocate
912,33 mil. lei.
Proiectele aprobate spre finanțare au fost selectate în rezultatul concursului desfășurat în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021, în cadrul apelului fiind depuse 76 cereri de finanțare. Costul total al proiectelor înaintate a fost de circa 2,2 mld. lei, iar suma solicitată din FNDR – 1,87 mld. lei.
Ținând cont de faptul că Documentul este axat pe trei programe determinate drept prioritare pentru asigurarea dezvoltării regionale, per program:
-
„Competitivitate” (inclusiv domeniile Valorificarea infrastructurilor de afacere, Dezvoltarea mediului antreprenorial, Sporirea atractivității turistice) – 14 proiecte cu termenul de implementare între 12 și 34 de luni. Printre acestea se regăsesc Rețeaua Start-up Hub: Laboratoare antreprenoriale din Regiunea de Dezvoltare Nord; construcția Centrului expozițional Nord-Expo; implementarea educației continue în domeniul antreprenoriatului în mediul rural prin formate hibride de instruire; valorificarea potențialului turistic al regiunilor etc.)
-
„Infrastructură regională” (cuprinde proiectele ce propun aprovizionarea localităților cu sisteme de apeduct și sanitație) – 26 proiecte (dintre care unul vizează 33 localități din diferite raioane), acestea având drept scop construcția stațiilor de tratare și epurare a apei, construcția sau extinderea sistemelor de canalizare, reabilitarea acestora).
Rezultatele scontate sunt creșterea competitivității și ocupării forței de muncă în regiuni, sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii, precum și îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de coordonare și implementare a politicii naționale de dezvoltare regională.
1533 просмотры
Дата публикации:
30 Декабрь /2021 07:57
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
finantarea proiectelor
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *