
Dispoziția nr.1 din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale a fost publicată. Potrivit documentului, se interzice, începând cu data de 3 aprilie 2021, în mun. Chișinău și în mun. Bălți, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00, cu următoarele excepții:
a. Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi.
b. Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente.
c.
călătoriei.
d. Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
De asemenea, se instituie regim special de muncă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care prevede că toate entitățile publice și private, cu excepția entităților din domeniile
de producție și de prestare a serviciilor, vor atrage la serviciu cu prezență fizică, pentru activitate de birou, un număr de până la 30% din personal. Pentru ceilalți angajați se va dispune organizarea muncii la distanță.
Dispoziția CSE nr.1 din 1 aprilie poate fi vizualizată aici
Учреждения:
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1793 просмотры
Дата публикации:
02 Апрель /2021 07:40
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
stare de urgenta|munca la distanta
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *