Новости
e-TAXCON'21: TVA, nerezidenții și remunerațiile
Olga Golban, șef adjunct al Direcției generale administrare fiscale mun. Chișinău, SFS, s-a referit la provocările în impozitarea remunerării din perspectiva administrației fiscale. În acest sens, speakerul a menționat despre programul „Declară Achită Legal Salariul”, care are drept scop sporirea gradului de conformare a contribuabililor din toate domeniile de activitate economică cu risc sporit de utilizare a muncii „la negru” și/sau a achitării salariilor „în plic” prin activități de monitorizare, supraveghere și control, dar și sensibilizarea reprezentanților și actorilor sociali implicați. Totodată, Olga Golban a reamintit că legislația fiscală prevede că angajații ce au mai mult de 5 salariați sunt obligați să depună declarațiile în format electronic.
Subiectul privind impozitarea nerezidenților a fost prezentat de șeful direcției politici fiscale și vamale din cadrul Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, care a subliniat importanța eliminării constrângerilor ce țin de înregistrarea acestora, pentru că acest proces trebuie să fie unul cât mai simplu pentru contribuabili.
În cadrul sesiunii ce ține de armonizarea TVA reprezentantul Ministerului a reamintit despre serviciul „e-commerce VAT”, care se aplică începând cu luna mai 2020 și prevede obligația companiilor străine de a se înregistra la SFS, în scopul impunerii cu TVA a serviciilor electronice livrate persoanelor fizice, precum și despre aplicarea mecanismului taxării inverse.
Tot în acest context, Iuri Lichii, directorul adjunct al SFS, s-a referit la principalele provocări din domeniul TVA, invitând mediul de business să vină cu propuneri de îmbunătățire privind impozitarea cu TVA.
Conferința e-TAXCON'21 este la cea de-a doua ediție, fiind organizată de Camera Americană de Comerț din Moldova (AmCham), în parteneriat cu Camera Consultanților Fiscali din România. Pe parcursul celor două zile, la conferința desfășurată în format hibrid au participat circa 500 de persoane.
P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” este partenerul informațional al evenimentului.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1001 просмотры
Дата публикации:
17 Сентябрь /2021 15:05
Catalogul tematic
Подоходный налог | Налоговое администрирование | Новости
Ключевые слова
Conferinţă | taxcon | nerezidenti
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии