Новости
Elemente obligatorii pentru beneficiarii de facilități fiscale
Guvernul a stabilit
elementele obligatorii ce urmează a fi indicate în scrisoarea emisă pe blancheta oficială de către donator sau implementator în scopul
beneficierii de facilitățile fiscale și vamale aferente mărfurilor și serviciilor destinate realizării proiectelor de asistență tehnică sau investițională.
Hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 martie curent.
Astfel,
elementele obligatorii ale scrisorii emise de donator sunt:
1.
Denumirea acordului sub incidenţa căruia cade proiectul de asistenţă tehnică sau investiţională respectiv, cu menţionarea prevederilor privind impozitarea;
2. Denumirea proiectului de asistenţă tehnică sau investiţională;
3. Denumirea beneficiarului proiectului de asistenţă tehnică sau investiţională;
4. Denumirea agentului economic care va efectua importul;
5. Numărul şi data facturii fiscale (invoice) în baza căreia se va efectua importul;
6. Valoarea şi cantitatea mărfurilor importate.
Completarea respectivă este condiționată de necesitatea stipulării exprese a elementelor obligatorii ale scrisorii emise pe blancheta oficială în scopul
evitării interpretărilor duale, atât din partea agenților economici, cât și a instituțiilor publice în partea ce ține de acordarea scutirii.
Totodată, prin Hotărârea publicată
se actualizează și
Lista proiectelor de asistență tehnică în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale pentru aplicarea scutirilor la impozitul pe venit, accize, taxele vamale, taxele pentru efectuarea procedurilor vamale, taxele pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum ܈și a scutirii de TVA cu drept de deducere pentru mărfurile ܈și serviciile destinate acestora.
Unele dintre noile proiecte incluse în lista respectivă sunt:
•
Suport pentru reforma sectorului de securitate a Republicii Moldova
• Orașe ecologice durabile în Moldova – Catalizarea investițiilor în orașe verzi durabile în Republica Moldova, folosind o abordare holistică de planificare urbană integrată
• Proiectul „Educația și Promovarea Schimbărilor Climatice – Climate Box”
• Servicii legate de adaptarea la schimbările climatice ܈și mobilizarea resurselor în sectorul agricol
• Consolidarea capacităților micilor producători de pomușoare şi altele.
De asemenea, documentul prevede
racordarea legislației în vigoare cu
modificările operate în Codul fiscal ce se referă la substituirea termenului de ”cota zero a TVA” cu termenul ”scutire de TVA cu drept de deducere”.
Totodată, a fost ajustat Regulamentul privind modul de atestare a venitului obţinut de persoanele fizice şi juridice rezidente, antrenate în realizarea proiectelor de asistenţă tehnică, care prevede că
facilitățile privind impozitul pe venit pot fi acordate și în baza proiectelor de asistență investițională, dacă tratatul internațional prevede astfel de norme.
Implementarea prevederilor
nu implică cheltuieli financiare suplimentare din bugetul public national.
2539 просмотры
Дата публикации:
12 Март /2018 08:16
Catalogul tematic
НДС | Акцизы | Налоговое администрирование | Новости
Ключевые слова
Proiect | Hotarare de Guvern | facilitati fiscale | facilitati vamale | scutire de taxa
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии