
Proiectul presupune intervenții și în modul de examinare a contestaţiilor în cadrul Consiliului de soluţionare a disputelor. Respectiv, alin. 9) al art. 2741 din CF ar putea fi expus în redacție nouă, potrivit căreia, în cazul examinării contestaţiei în cadrul Consiliului, prevederile1 art.270 alin.(2) nu se vor mai aplica, adică contestația va putea fi examinată în lipsa contribuabilului.
De asemenea, documentul elaborat de Ministerul Justiției presupune abrogarea art. 268-270 și 274 din CF ce reglementează termenul, modul de depunere și de examinare a contestației, precum și de contestare a deciziei SFS în instanţă de judecată, ceea ce, în viziunea autorilor, va elimina contradicțiile dintre prevederile CF și ale CA, precum și a celor ce dublează procedura de contestare a actelor administrative.
Alte legi în care vor interveni modificări sunt Codul funciar, Codul vamal, Codul de executare, Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală etc.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
1440 просмотры
Дата публикации:
05 Май /2022 07:58
Catalogul tematic
Новости | Налоговое администрирование
Ключевые слова
Codul administrativ
0 комментарии
Новый аккаунт
Повторное введение пароля *
Вход
Регистрация посредством е-майла или логина
Е-майл/ логин *
Пароль *