Новости

Evidenţa unică a contravenţiilor și cauzelor contravenționale

Proiectul hotărârii de Guvern prin care se propune aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa unică a contravenţiilor, a cauzelor contravenționale şi a persoanelor care au săvârşit contravenții și crearea Registrului de stat al contravenţiilor – SIA ECPSC, a fost inclus pe agenda ședinței secretarilor generali din 25 martie 2021.
 
Sistemul reprezintă un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii, aflate în interconexiune și destinate evidenței contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a subiecților, precum și păstrării, prelucrării şi utilizării informaţiilor cu caracter contravenţional în cadrul Sistemului, dar și automatizării proceselor și fluxurilor de lucru specifice domeniului combaterii fenomenului contravenţional.
 
SIA va asigura stocarea şi evidenţa informaţiei incluse în documentele emise pe marginea examinării cauzelor contravenţionale, cu asigurarea unei interfeţe unice de evidenţă a acestei informaţii.
 
Totodată, prin intermediul sistemului va fi asigurată evidenţa executării sancţiunilor contravenţionale sub formă de amendă.
 
SIA ECPSC va include obiecte informaţionale ce țin de: cauze contravenţionale în proces de examinare și cauze soluţionate; documente emise şi acte procesuale încheiate în cadrul procesului contravenţional; persoane fizice și juridice în a căror privinţă a fost pornit procesul, persoane anunțate în căutare, contravenienți etc.
 
Posesorul Registrului este Ministerul Afacerilor Interne, care va asigura condiţiile juridice, organizatorice şi financiare pentru crearea şi ţinerea acestuia, iar destinatarul datelor Registrului – persoana fizică sau juridică mandatată cu dreptul de a primi datele din Registru, conform legii sau acordului încheiat.
 
Potrivit notei informative, aprobarea proiectului nu implică cheltuieli financiare suplimentare, registrul fiind implementat pe baza sistemului de evidenţă a contravenţiilor deja existent şi funcţional, deţinut de MAI, respectiv, costurile necesare realizării dezvoltărilor necesare şi mentenanţei acestuia vor fi suportate în limita bugetului aprobat.
author icon

Марина Кэлдаре

Учреждения:

Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Правительство Республики Молдова

1371 просмотры

Дата публикации:

26 Март /2021 08:00

Catalogul tematic

Новости

Ключевые слова

registrul contraventiilor | SIA | Proiect | monitorul.fisc.md

0 комментарии

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon