Новости
Expo Business Moldova 2020: Ai încredere în produsele noastre
La expoziția virtuală participă producători de mărfuri, prestatori de servicii, întreprinderi mari, mici și mijlocii, asociații de producători, rezidenți ai zonelor economice libere, incubatoarelor de afaceri, companii de asigurări, leasing, consultanță, francize, asociații financiare și de comerț exterior etc. Aceștia își vor prezenta produsele și serviciile la standul virtual, precum și vor participa la întrevederile B2B, seminare, mese rotunde, prezentări de companie, workshop-uri, master-class-uri.
În mesajul de deschidere al evenimentului, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, s-a referit la importanța susținerii afacerilor în această perioadă pandemică, complicată pentru toți.
La această expoziție s-au înregistrat companii din diverse ramuri ale economiei: textile, vitivinicol, utilaje, tehnică, prestări servicii. Expoziția oferă o oportunitate bună pentru companiile care doresc să-și internaționalizeze afacerea, să găsească parteneri în țară și peste hotare, să creeze locuri noi de muncă și, nu în ultimul rând, să promoveze imaginea țării noastre, a menționat președintele CCI.
Digitalizarea are un rol tot mai esențial, tehnologiile informaționale oferind multor afaceri posibilitatea de a rezista și de a se dezvolta. În acest context, secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev, a menționat că MEI este implicat într-un amplu proces de analiză a cadrului normativ și al strategiilor pentru a oferi afacerilor noi oportunități, iar de circa jumătate de an ministerul activează în baza unei foi de parcurs de digitalizare a economiei.
Expoziția de astăzi este un eveniment inedit pentru noi în contextul unei noi realități, în care digitizarea ocupă un loc tot mai important. Mă bucur că se desfășoară astfel de proiecte, ce au ca scop susținerea prezenței pe piață a antreprenorilor și a facilitării comunicării lor cu consumatorii, a afirmat secretarul de stat.
Lansarea expoziției a avut loc în incita ASEM, iar acest fapt se datorează colaborării fructuoase și de lungă durată dintre CCI și mediul academic. Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, a menționat că și comunitatea ASEM își propune să promoveze și să facă mai cunoscute în lume produsele autohtone, companiile moldovenești și economia țării în ansamblu.
Schimburi comerciale de circa 2 mld. euro, peste 6000 companii cu capital moldovenesc în România și peste 1300 companii cu capital românesc în Moldova și investiții directe de peste 300 mil. euro în RM – acești indicatori sunt și rezultatul cooperării camerelor de comerț și industrie din Moldova și România, potrivit președintelui CCI din țara vecină, Mihai Daraban.
Camerele de comerț din întreaga lume și-au regândit strategiile de suport și ajutor pentru antreprenori. Expoziția de astăzi este un eveniment cu adevărat internațional, care explorează potențialul businessului moldovenesc, a adăugat președintele CCI din România.
Rifat Hisarciklioglu, președintele Uniunii Camerelor și Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), a menționat că investitorii consideră Moldova ca fiind o țară promițătoare, Turcia continuând să fie pe locul întâi în investițiile străine în RM, iar datorită acordului de liber schimb dintre cele două țări volumul de comerț a ajuns la $ 600 mil. Tot în cadrul evenimentului de lansare a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între CCI RM și TOBB.
Expo Business Moldova 2020 continuă pe parcursul zilelor 15-19 decembrie curent pe platforma virtuală.
P.P. ”Monitorul fiscal FISC.md” este partener media al evenimentului și va reveni cu detalii pe parcursul următoarelor zile.
Учреждения:
Периодическое издание "Monitorul Fiscal FISC.md" | Торгово Промышленная Палата Республики Молдова
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Для дальнейшего улучшения качества и доступности поставленных посредством сайта услуг, просим оставить отзыв.
1082 просмотры
Дата публикации:
15 Декабрь /2020 13:03
Catalogul tematic
Новости
Ключевые слова
expoziție | EXPO | Moldova | monitorul.fisc.md | ASEM | CCI
0 комментарии
Только для пользователей зарегистрированные и авторизованные обладают право публиковать комментарии